Răspuns:
Deși poate să pară doar o carte pentru copii, povestea lui Apolodor este semată, așa cum bine știm, de un autor special – Gellu Naum, scriitor de avangardă, suprarealist, ceea ce înseamnă că sunt șanse ca în Cartea cu Apolodor să găsim mai multe lucruri importante decât o joacă pentru copii. Cel puțin cu gândul ăsta m-am apucat să recitesc unul dintre volume preferate ale copilăriei din cărțile cu Apolodor. Și nu m-am înșelat.
Poezia vieții pinguinului tenor este cea a căutării de sine. Asemenea unui personaj dintr-un Bildungsroman, Apolodor al lui Gellu Naum se trezește într-o zi copleșit de dorul fraților săi din Labrador, așa că pornește în căutarea lor. Ideea căutării familiei, a centrului, a locului inițial este cea care-l motivează să plece la drum. Dorind să se afle pe sine, pinguinul nu mai poate trăi nici măcar o zi departe de adevărul de care are nevoie și pentru aflarea căruia este pregătit să înfrunte toate dificultățile care i-ar putea ieși în cale.
Apolodor își caută familia
Drumul către centru nu este unul ușor, pinguinul trecând prin nenumărate peripeții. În primul rând, Apolodor se vede nevoit să accepte faptul că nu știe decât foarte puține despre sine, căci, de pe drum, află că familia sa nu este în Labrador, ci la Polul Sud. Tot pe drum, pinguinul descoperă că oamenii sunt de mai multe feluri, iar pentru a reuși să le faci față chiar și celor mai necinstiți dintre ei, trebuie să dai dovadă de curaj și perspicacitate chiar și când ești mai mic și mai neputincios decât adversarul. Când însă numărul dușmanilor sporește, iar Apolodor este trimis pe lună, reușind totuși să supraviețuiască și acestei încercări, evoluția pinguinului nu se mai mărginește la universul vizibil, la lumea palpabilă, ci cunoașterea de sine capătă dimensiunea verticalității și a universalității. Nicio încercare nu poate fi depășită prin fraudă, așa că racheta cu care este trimis în spațiu de tâlharii americani aterizează în același loc de unde a plecat, iar se vede nevoit să înfrunte încă o dată aceleași pericole.
