Răspuns :
La jumătatea secolului al X-lea, ducele Mieszko I, care conducea câteva triburi slave, a decis să îşi consolideze puterea prin căsătoria cu prinţesa de Boemia, Dobrawa, şi totodată prin trecerea la creştinism. Acest pas a însemnat apartenenţa Poloniei culturii vestice, şi trecerea sa sub protecţia Papei. Fiul lui Mieszko a finalizat tot acest proces prin cucerirea unor teritorii considerabile şi prin răspândirea creştinismului. Tot acest efort s-a concretizat în 1025, când Polonia a devenit regat.La jumătatea secolului al X-lea, ducele Mieszko I, care conducea câteva triburi slave, a decis să îşi consolideze puterea prin căsătoria cu prinţesa de Boemia, Dobrawa, şi totodată prin trecerea la creştinism. Acest pas a însemnat apartenenţa Poloniei culturii vestice, şi trecerea sa sub protecţia Papei. Fiul lui Mieszko a finalizat tot acest proces prin cucerirea unor teritorii considerabile şi prin răspândirea creştinismului. Tot acest efort s-a concretizat în 1025, când Polonia a devenit regat.Alianţa cu Lituania şi Epoca de Aur
Linia dinastică a lui Mieszko a condus Polonia până la finalul secolului al XIV-lea. După ce acesta s-a stins, Polonia a fost forţată să îşi caute rege în altă parte, aşa că regina poloneză Jadwiga s-a căsătorit cu Marele Duce de Lituania. Apoi, acestă perioadă a fost urmată de 150 de evoluţie şi belşug pe toate planurile. Între secolele XVI-XVII, sistemul politic al Poloniei a evoluat la stadiul de monarhie democratică şi a devenit unul dintre primele state multiculturale din istorie, drepturile minorităţilor fiind atent protejate. Alianţa dintre Polonia şi Lituania a fost una dintre cele mai mari entităţi politice din Europa, şi una dintre cele mai influente din punct de vedere cultural.
Reformă şi Constituţie
Pentru a reveni la ceea ce a fost odată, era necesar ca Polonia să treacă printr-o reformă fundamentală. În 1764, Stanisław August Poniatowski a fost ales rege al Poloniei, având parte şi de sprijinul Ecaterinei cea Mare a Rusiei. Noul lider polonez trebuia să scoată Polonia din situaţia dificilă în care se afla, dar în acelaşi timp trebuia să ţină cont de nobilimea polonă-lituaniană, dar şi de pretenţiile noului aliat, Rusia. Politica lui Poniatowski a dus la o creştere economică, dar şi la o nouă dezvoltare a ramurii culturale. Cu toate acestea nu a reuşit să şi menţină toate teritoriile Poloniei. Astfel, provinciile recent anexate ţării au fost împărţite vecinilor apropiaţi:Imperiul Rus, Regatul Prusiei şi Imperiul Austro-Ungar.
O ultimă reformă a fost adoptarea unei noi Constituţii, pe 3 mai 1791. Prin implementarea acesteia se dorea restabilirea unei legături între rege şi nobili, dar şi stoparea influenţei marilor puteri din acea vreme asupra Poloniei. Acest lucru însă nu a funcţionat. Ecaterina cea Mare a creat o alinţă cu nobilimea polonă, dar şi cea lituaniană, lucru ce a dus la cea de-a doua divizare a Poloniei. Reformatorii care au mai rămas au încercat o ultimă salvare a Poloniei, dar şi aceştia au eşuat. Forţa militară a vecinilor a fost mult prea mare pentru a face faţă, iar Polonia a fost împărţită între cele trei mari puteri din acea vreme. Din 1795, Polonia a încetat să mai existe pentru o perioadă destul de mare de timp.
Dispariţia de hartă pentru 123 de ani
După ce teritoriul Poloniei a fost împărţit, a fost implementat o politică agresivă de ştergere a identităţii naţionale a cetăţenilor polonezi. Majoritatea intelectualilor au demisionat din funcţiile publice şi au fost trimişi în exil. Cu toate acestea, ideea Poloniei ca stat independent nu a încetat să existe. Mai multe grupări poloneze formate în timpul războielor napoleoniene au încercat să se revolte, iar în 1848 au dorit să se alăture Primăverii Naţiunilor, însă fără succes. În iarna anilor 1863-1864, activiştii polonezi au organizat o nouă răzvratire, dar şi aceasta fără sorţi de izbândă. Aceştia au renunţat la a mai câştiga independenţa Poloniei prin forţă, şi s-au mulţumit doar cu organizarea unor centre neoficiale de predare a istoriei Poloniei şi de învaţare a limbii poloneze.