tefan cel Mare - el obisnuia sa cladeasca dupa fiecare victorie cate o manastire.
Constantin Brancoveanu, care fost mazilit in 1714, în apropierea Paștilor. Împreună cu familia sa, a fost dus la Istanbul și închis la Edicule, iar toate averile sale i-au fost confiscate. Ianache Văcărescu, ginerele și sfetnicul principal al domnitorului, a fost decapitat primul. Au urmat fiii cei mari. Înspăimântat, Matei, mezinul, a fost gata să renunțe la creștinism: "Dă-mi voie să-mi trăiesc tinerețea. Mai bine vreau să fiu mahomedan decât să mor nevinovat". Brâncoveanu s-a împotrivit, iar călăul i-a retezat și capul copilului. Constantin Brâncoveanu însuși a îngenuncheat ultimul în fața gâdelui. Capetele celor șase au fost plimbate pe străzile Istanbulului în vârfuri de sulițe, iar trupurile, aruncate în mare. Doamna Maria a aflat vestea în închisoare. Cu ajutorul Patriarhiei Constantinopolului a început pescuitul cadavrelor, care și-au găsit odihna veșnică în insula Halki, într-o veche mânăstire grecească ridicată de împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul.
Iată cum descrie Gheorghe Șincai martiriul voievodului:
„Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții: „Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta...". Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, și aruncară trupurile în mare. Și creștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie."
