Drumul prin tunel era doar un vis
Am ajuns la jumătatea tunelului. Regula jocului spune să nu întorc capul. Nu am curaj să continui drumul, văd doar niște umbre care pendulează în fața ochilor.
Deodată, o arătare apăru în fața mea înaltă de un metru, cu ochii verzi precum cristalele și cu o mantie roșie ca sângele, iar pe cap avea un turban negru.
La vederea ei, inima începu să ticăie ca un pendul, iar de frică am pus mâinele în buzunare unde am găsit o papiotă și nu înțelegeam de unde o am.
După ce arătania începu să se apropie de mine cu pași de pisică, eu am început să mă zbat ca să ies din tunel, pentru că mă simțeam prins ca într-o colivie.
Nu știu cât a durat această luptă ca să scap, dar nu după mult timp m-am trezit din somn și atunci am răsuflat ușurat că era doar un vis.
