verbele si pronumele de aici
Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului,
căprioara stă jos, lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul
cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui, și,
cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, și
limba ei subțire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a
iedului. Mama îl priveşte, şi-n sufletul ei de fugarnică
încolțește un simţământ stăruitor de milă pentru fiinta
fragedă căreia i-a dat viață, pe care a hrănit-o cu
laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi,
căci vremea înțărcatului venise de mult încă. Şi cum se
uită aşa, cu ochii îndurerați, din pieptul căprioarei
scapă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschide
ochii. Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare și porneşte spre ţancurile de stâncă din zare,
printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, și de iscusinta
vânătorului, căci pe muchiile prăpăstiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta.
Acolo l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii.
Căprioara își azvârle picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăznețe, să încerce puterile
iedului. Şi ieduli se ține voinicește de urmă; doar la săriturile ameţitoare se oprește câte o clipă,
ca și cum ar mirosi genunea, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie pe
picioarele subtiri ca niste luiere​