Era weekend. S.a intamplat vara trecuta.. Era o zi foarte calduroasa,dar in acelasi timp era si o zi frumoasa pe care nu puteam sa o pierd nefacand nimic. Asa ca, am planificat o plimbare in padure cu prietenii. Cainele meu, "incapatanat" cum era el nu s.a putut abtine sa nu fi venit si ma bucur ca nu l.am lasat acasa, pentru ca altfel nu stiu ce m.as fi facut. Eram vreo zece prieteni,baieti si fete, care si.au inceput plimbarea deja... Toti erau numai o veselie. .erau foarte incantati de aceasta plimbare. Si eu eram la fel,dar se pare ca eram mult prea bucuroasa. Aceasta bucurie a mea ma facea sa ma simt de parca eram cu capul in nori...si atunci am facut-o lata. Observ eu dintr-o data, ca nimeni nu mai.vorbea,numai eu. Eram pierduta prin nu stiu ce loc al padurii. Probabil ca atunci cand prietenii mei s.au asezat pentru a face o mica pauza si si.au scos mancarea din cosul pentru picnic, cainele meu a observat ceva ciudat. Eu nu eram. Cred ca, devenind tot mai ingrijorat si vazand ca nu ma intorc,a inceput el sa ma caute pe mine. Intr.un final m-a gasit.... Stand langa un copac, disperata cautand pe cineva. Dar el, ca o portita de scapare pentru mine, alearga in bratele mele, dand vesel din coada. I se citea pe fata ca a rasuflat usurat cand m.a gasit, dar si ingrijorarea ca m.ar fi putut pierde pentru totdeauna. Acesta este un prieten adevarat... Chiar daca este un animal de companie...un simplu caine. El te iubeste mai mult decat orice si iti este loial, alaturi la nevoie. Imediat ce eu si cainele pe care l.as putea numi erou ne.am intors la grup cu ajutorul mirosului sau dezvoltat, le.am povestit totul celorlalti. Au fost uimiti de vitejia micului meu erou caruia ii voi fi recunoscatoare mereu. Abia in acea zi am inteles ce important este un om in viata unui caine dar si un caine in viata unui om!
Sper să îți placă!
