Încă din primele clipe de viață, auzul mi-a fost alintat de limba română, vorbită de părinții mei. În această limbă am spus pentru prima oară mamă și tată, iar ei mi-au răspuns în același grai. Am crescut cu cuvintele limbii române: am învățat să spun când mi-e foame, când mi-e bine sau când mi-e rău. Mai târziu, cu ajutorul acestei limbi am început să cunosc lumea, să o înțeleg și să mi-o imaginez în fel și chip. Interacționez cu ceilalți oameni în aceeași limbă: întreb și răspund românește. Când mă privesc în oglindă, vorbesc cu propria-mi imagine în limba română. Și gândurile și visele mele sunt în limba română. Totul în viața mea se învârte în jurul acestei limbi, pe care nu doar că o vorbesc și o înțeleg, dar care a devenit o parte din mine, fără de care nu mă pot imagina. Privind toate acestea nu e prea mult dacă spun că eu sunt român pentru că vorbesc românește.
Nici măcar nu contează dacă locuiesc sau nu în România. România, ca spațiu geografic în care s-a cristalizat poporul român, popor care a dat naștere limbii române, este foarte importantă. Fără România, limba română nu ar fi existat. Dar odată fundamentată, limba română se ridică deasupra teritoriului geografic. Limba română devine moștenirea poporului român, transmisă prin viu grai sau prin scris tuturor urmașilor. În felul acesta, oriunde m-aș afla pe acest glob pământesc sau de ce nu chiar în afara acestei planete, eu, la fel ca ceilalți oameni care vorbim limba română suntem români. Așa cum un melc își duce în spate propria cochilie, fiind peste tot și în orice moment acasă, tot așa și eu port cu mine propria-mi casă – limba română. Dacă în primii ani de viață, limba română a fost doar un instrument cu ajutorul căruia am interacționat cu ceilalți oameni din jurul meu, odată cu trecerea timpului a devenit patria mea. Ea este locul comun în care mă pot înțelege cu părinții, frații și cunoscuții mei. Pe teritoriul patriei mele, format din cuvintele limbii române știu cel mai bine să simt, să iubesc, să visez, să cred și să mă rog. Fără patria mea, limba română, m-aș simți fără identitate, aș fi doar un om care viețuiește, dar care nu știe de unde vine și încotro se îndreaptă. Limba română este patria mea și pentru că ea înseamnă pentru mine trecut, prezent și viitor.
