Odată, foarte demult, într-un sat trăia un bătrîn numit Moş Stan. Era bătrîn, dar părea
fericit, avea o casă şi o grădină minunată. Moşul nu lucra niciodată, nu făcea nimic; sta, se
plimba sau dormea.
Într-o zi de vară au venit la el băieții vecinilor, Ion şi Vlad, i-a trimis mama după cîteva fire
de mentă.
- Luați cît vreți, zise moşul, fără a se uita la copii.
Căutînd prin grădină, băieții au observat că Moş Stan se învîrtea pe lîngă un trandafir alb,
de o frumuseţe rară.
După ce au plecat băieţii, moşul se întoarse la frumosul trandafir:
- Vai, te-au văzut, scumpa mea floare, ce păcat, dar dacă te vor fura?
- Nu, răspunse trandafirul supărat. Eu singur am să plec de la tine, pentru că eu îți fac tot
binele. Fără mine ai fi sărac, ai fi nenorocit; eu îți dau bogăție, fericire, sănătate, cu condiția să
fii bun, blînd, să cresc în grădina ta şi să mă uzi de douăsprezece ori pe zi. Tu nu împlineşti
nici una din aceste condiții. O să plec şi o să te las singur...

caracterizează personajul principal.

Era un bătrân, care stătea într-un sat și care se numea moș Stan. Era bătrân dar părea fericit, casa și gradina erau minunate el doar doarmea, stătea și dormea. Într-o zi au venit Ion și Vlad copii vecinilor, după câteva fire de menta pentru mama. El zis luați cât vreți iar ei observarea ca moșul se plimba pe lângă un trandafir, alb de o frumusețe rara, imediat după plecarea băieților moșul sa întors la trandafir. El zise către trandafir ca au văzut floarea și se temea sa nu o fure, trandafirul era supărat asa ca nu răspunse. Trandafirul zise ca va pleca singur. Tot trandafirul mai zise ca fără el ar fi sărac, nenorociți, și ca îi dă fericire, iubire și sănătate. Îi mai zise sa fie bun și sa aibă grija de el pentru a putea creste în gradina sa de 1 2ori pe zi, o sa plece și o sa îl lase singur pentru ca moșul nu îndeplinea aceste condiții