Răspuns:
Natura cosmică este simbolizată mai ales prin cadrul nocturn, în care luna, stelele, luceferii participă direct la sentimentul iubirii umane.
Poezia Lacul, de Mihai Eminescu, a fost publicată în revista „Convorbiri literare” la 1 septembrie 1876 şi se înscrie în tema iubirii şi a naturii, temă fundamentală în lirica „poetului nepereche”. Creaţia lirică Lacul este o idilă cu puternice note de pastel.
Idila este o specie a liricii erotice (de dragoste), în care sentimentul iubim se manifestă într-un peisaj rustic, într-o formă optimistă sau idealizată. Pastelul este specia lirică, în care poetul descrie un tablou din natură, apelând la imagini vizuale, motorii, olfactive, auditive, precum şi la figuri de stil şi motive literare care compun armonizarea planului terestru cu cel cosmic. Eul liric îşi exprimă direct sentimentele faţă de peisajul conturat prin descriere.
Semnificaţia titlului
Titlul numeşte simbolic cadrul naturii feerice, printr-unul dintre cele mai întâlnite elemente din lirica eminesciană, lacul. Toate celelalte elemente care compun decorul în care urmează să se manifeste iubirea – trestiile, barca, luna, nuferii – converg necontenit către lacul din mijlocul codrului. În viziunea lirică a lui Mihai Eminescu, apa este un element al vieţii, al profunzimii trăirilor interioare, sugerând intensitatea sentimentului de iubire ideală şi visul împlinirii acesteia în cadrul unei naturi feerice, ocrotitoare.
Tema poeziei
Tema poeziei o constituie aspiraţia sinelui poetic pentru o iubire ideală, o poveste de dragoste imaginată într-un cadru natural rustic, cu care se contopeşte trăirea interioară a eului liric.
Structura şi compoziţia textului poetic
Poezia Lacul este alcătuită din cinci catrene (strofe de câte patru versuri), organizate gradat ca stare sufletească, de la speranţa împlinirii iubirii până la tristeţea sfâşietoare din final. Compoziţional, poezia poate fi structurată pe două planuri, unul real, exterior, care cuprinde tabloul descriptiv al naturii şi altul ideal, interior, al visului de împlinire a iubirii absolute.
Prima strofă
Strofa întâi descrie cadrul naturii, decorul în care eul liric va exprima dorinţa arzătoare de a simţi în profunzime sentimentul de iubire absolută. Imaginea vizuală, construită prin epitete cromatice, a lacului „albastru”. Încărcat de „nuferi galbeni”, este la început statică, apoi creşte în dinamism, în mişcare, umanizându-se, deoarece tresare emoţional „în cercuri albe”. Tabloul naturii anticipează, astfel, emoţia îndrăgostitului în aşteptarea nerăbdătoare a iubitei.
Strofa a douaUltima strofă exprimă tristeţea sfâşietoare a eului liric, provocată de neputinţa împlinirii visului erotic şi de solitudinea (singurătatea)dureroasă şi încărcată de suferinţă. Dezamăgirea îndrăgostitului este marcată de punctele de suspensie,aşezate după cuvintele ce exprimă decepţia posibilei întâlniri cu iubita: „Dar nu vine…”. Se face astfel trecerea de la starea de vis, plină de farmec, la realitatea tristă şi solitară, iubirea rămânând numai o dorinţă, un ideal neîmplinit.