Dialogul dintre Mircea si Baiazid anticipeaza infruntarea armata; se ciocnesc doua personalitati si conceptii despre putere, la extreme opuse. Aceasta parte a Scrisorii e sustinuta de arta portretistica eminesciana, in a carei structura de adancime gasim antiteza nebunie-intelepciune, in sensul biblic al termenilor, cel dintai insemnand oarba trufie, agentul Raului in aceasta lume, de partea inteleptului fiind de-a pururi adevarul, dreptatea, puterea si in final izbanda. inteleptul e modest si pasnic, respecta ritualul primirii de oaspeti, incercand sa imblanzeasca astfel orgoliul sultanului, ignorand strategic ofensatoarea primire ce i se face; un semn de intelepciune este si acceptarea cu seninatate a inevitabilului. Aceasta pace interioara nu provine din stoica inactiune ci din claritatea deciziei.
