Răspuns :
Pentru crestin, mantuirea incepe azi. Viata crestinului are perspectiva eternitatii. Dupa documentele de baza ale crestinismului, moartea fapturii umane este nu numai un accident - survenit in urma greselii celor care au actionat impotriva firii lor - ci si o evitare a permanentizarii “nefirescului”, adica a consecintelor “pacatului neascultarii”: ”pentru ca nu cumva sa-ti intinda mana si sa ia roade din pomul vietii, sa manance si sa traiasca in veci”- spune Domnul Dumnezeu, izgonind perechea adamica din Eden (Facere 3, 22-24). Deci, fara calcarea poruncii, omul ar fi continuat sa traiasca in veci, folosind la momentul potrivit roadele din “pomul vietii”.
Aceasta explicatie este urmata in Legea Veche de alte interventii ale Domnului: “Iata, Eu astazi ti-am pus inainte viata si moartea, binele si raul … viata si moarte ti-am pus Eu astazi inainte, si binecuvantare si blestem. Alege viata ca sa traiesti tu si urmasii tai” (Deut. 30, 19).
Totusi, atitudinea morala pe care o solicita Vechiul Testament este suplimentata in istoria omenirii de interventia directa si personala a lui Dumnezeu, Care ajuta neamul omenesc in instaurarea lui pe drumul mantuirii. Caci prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu, omul adamic nu mai poate alege un oarecare “bine”, ci pe Cel trimis spre mantuire, pe cel care asigura biruinta asupra raului. Apostolul Pavel isi incurajeaza cititorii anuntandu-i ca moartea este biruita prin invierea lui Hristos: ”Caci precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia”(I Cor. 15, 22). Vietuirea morala nu mai este suficienta, ci doar vietuirea “in” Hristos, adica in Cel care asigura nemurirea, acelora care Il vor urma.
Viata cea noua, viata cea buna, cea frumoasa si adevarata, viata traita in Hristos – rod al stradaniei si dar al harului – este o viata ascunsa in noi, descoperita in lumina iubirii si a faptelor bune . Iisus Hristos nu Se vede in afara, ci Se traieste inauntru, in suflet, si prin urmarea vietii Lui in lume, prin prefacerea noastra in trup si in suflet nepacatos, ca si Hristos.
Adevarata viata spirituala este o viata noua, cu Hristos si in Hristos, condusa de Duhul Sfant . Nu exista viata spirituala fara Hristos si fara Duhul Sfant. Persoana lui Hristos desparte omenirea in doua mari tabere: pe de o parte sunt cei care Il adora, Il iubesc, il marturisesc ca Domn si Dumnezeu si isi pun toata speranta in El; pe de alta parte, sunt cei care Il neaga, Il hulesc sau pur si simplu nu-I recunosc existenta istorica.
Desigur, a urma pe Hristos inseamna si a accepta suferinta si viata pamanteasca, pe langa moartea trupeasca. Dar nu numai acestea si nu doar a le suporta; ci, lasandu-ne patrunsi de Duhul lui Hristos, pe Care ni-L trimite dupa Invierea si Inaltarea Lui la ceruri. Duhul Lui, Care urma sa ne invete in continuare cum sa ne facem capabili sa ajungem la iubirea fata de Dumnezeu si chiar fata de vrajmasii nostrii. Pentru realizarea acestei porunci, Dumnezeu hotaraste sa patrunda personal in neputintele si suferintele omenesti; dar nu numai pentru a oferi un model de urmat in Fiul Sau - Rascumparatorul - ci pentru ca Dumnezeu sa Se inrudeasca cu firea umana, care traieste in Hristos alaturi de cea divina, in mod neschimbat, neamestecat,nedespartit si neimpartit. Trairea aceasta in toata perioada vietuirii lui Iisus pe pamant si apoi in vesnicie, asigura firii umane puterea pe care ea o avea inainte de pacatul stramosesc, dar potentata la maximum, datorita biruintei Fiului ceresc impotriva raului.
Aceasta lucrare de “rascumparare” a omului este realizata de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, dar este organizata si sustinuta de Sfanta Treime, in Care iubirea este liantul vesnic si datator de viata al Celor trei Persoane divine, cat si al celor create “dupa chipul si asemanarea Lor”. Iubirea a fost si este motorul operei de mantuire a omenirii.
Mantuirea(nemurirea fericita) este darul cu care ne asteapta Dumnezeu si de care vom fi asigurati dupa incheierea trudei noastre pamantesti.Dar aceasta truda este agoniseala de fiecare clipa a existentei noastre si devenim nemuritori cu fiecare gest de iubire sau macar gand iubitor,acestea devenind intrinseci inimii noastre,ca cercurile concentrice ale arborelui,cu trecerea timpului.Ne invesnicim din iubire.