5. Precizează care sunt locurile evocate și care dintre ele declanşează rememorarea copilăriei. Cum arată acestea când sunt revăzute peste ani?
Locurile evocate în poezia "Pelerinaj sentimental", care declanșează rememorarea copilăriei și sunt schimbate după ce sunt revăzute:
- grădina n-o mai recunosc;
- casa părăsită;
- pragul putred;
- odăile pustii; ferestrele opace; nici un geam; oglinda veche; pereții goi;
- cerdac sonor;
- divanul înflorat cu roze;
- iatacul cald și brun.
Toate aceste locuri sunt evocate cu mare sensibilitate, însă fără durere sau regrete.
În aceste versuri, poeta Otilia Cazimir descrie în amănunt casa bunicilor ei, așa cum a găsit-o peste ani, însă amintirile rămânându-i vii și neștirbite și, prin ele, se întrevede iubirea ce o avea în copilărie.
Explicație:
"Pelerinaj sentimental" de Otilia Cazimir
,,Grădina mea - grădina copilariei mele
Avea odată straturi și alei.
Pe brazde negre înfloreau pansele
Și le stropeau pe înserat bătrânii mei
C-o stropitoare verde, smălțuită.
Erau pe-aicea flori de mărgărită
Și micșunele cu parfum de mosc...
Grădina noastră...n-o mai recunosc.
Dar prin perdeaua de cireși și nuci,
Mă cheamă-n umbră casa părăsită,
Ș-anină încă rourușca de uluci
Și pe cerdac se culcă, despletită.
E tot sub ștreșini cuibul rândunicii,
Și poate că-i aceeași rândunică.
M-apropii, cu sfială și cu frică
În casa asta mi-au murit bunicii...
Și simt că-n zâmbetul meu tânăr port
Surâsul lor, de-atata vreme mort.
La ușa ce se vaită prelung
Mă-ntâmpină parfum închis și greu,
Și-n pragul putred, din trecut, m-ajung
Vechi amintiri din ceea ce-am fost eu.
Odăile pustii mi se arată
Atât de mari cum îmi păreau odată,
Pe vremea când le măsuram, tiptil,
Cu pași mărunți și șovăielnici de copil.
Era atat de nalt pe-atunci plafonul scund,
Și ușile erau atât de grele
Când încercam să mă ascund,
Ținându-mi răsuflarea, după ele...
De-atâta colb, ferestele-s opace.
Pe brazda-ngustă-a picăturilor de ploaie
Pătrunde cenușie în odaie,
În raze lungi, lumina care moare.
Și uite: nu mai are nici un geam
Fereastra lângă care așteptam,
Înfrigurată și nerăbdătoare,
Întâiul fulg molatic de ninsoare
În colț era oglinda veche și pătrată.
În apa-i de lumină înghețată
Puneau de-a pururi înserările târzii
Fantome plutitoare, fumurii.
Paianjenul tăcerii țese moi
Și diafane pânze de mătasă
Și, răstignită pe păreții goi,
Singurătatea stăpânește-n casă.
- Cerdac sonor, aici, sub vița ta,
Întârziam în fiecare seară,
Și lemnul vechi sub pașii mei vibra
Cu rezonanțe calde, de vioară.
Sub treapta ce se clatină, plecată,
Cânta strident un greier într-o vară
(Un sfredel într-o scândură uscată...),
Și sus, prin crengile de nuc, se rătăcea
În fiecare seară altă stea.
Și-mi pare că, de m-aș întoarce fără veste,
Ar răsări, când s-ar deschide ușa,
Un zâmbet grav și dulce de bunică,
Doi ochi mirați și palizi de brândușă
Și-un cuvios parfum de levanțică.
Cu glas tremurător și ușurel,
Bunicul m-ar chema-n iatac la el.
Cu mâini subțiri, m-ar ridica în brață.
Aș aștepta să iasă din scrinul vechi de nuc
Feliile de pâine cu dulceață
Și vraful cărților cu poze
În care-aș regăsi, sub scoarțe moi de piele,
Poveștile copilăriei mele.
Și pe divanul înflorat cu roze
Aș adormi-n iatacul cald și bun,
În miros de gutui și de tutun”."
Succes! ⚘
