Basmul vieții mele
Într-o altă viață, eu eram o fată de împărat și mă chema Samira.
Împărăteasa, mama mea, era foarte pretențioasă cu mine. Ea voia ca eu să mă comport ca cei din lumea aleasă a societății și din cauza asta mă punea să învăț și să respect tot felul de reguli și de convenții sociale.
După ce am făcut 18 ani, părinții mei, adică împăratul și cu împărăteasa au dat zvon în lume cum că sunt prințesă de măritat.
Imediat la curtea împăratului s-au perindat mulți împărați, mai tineri sau mai bătrâni, prinți chipeși și bine crescuți și mulți lorzi ce își încercau și ei norocul de a se căsători cu mine, adică prințesa cea frumoasă și bine educată.
După zile, luni și ani de căutări, eu mi-am luat gândul de la măritat cu unul din înalta societate, așa că am hotărât să le spun părinților mei că eu vreau să mă deghizez în o persoană obișnuită și să plec în lume pentru căutarea alesului meu.
Bărbatul cu care voiam eu să mă mărit trebuia să corespundă nu ca bogăție, ci ca blândețe, bunătate, inteligență și mai ales să fie capabil de a ma iubi fără să știe că sunt prințesă și bogată.
Basmul s-a sfârșit, eu nu mi-am găsit sufletul pereche, însă pot spune că nu este ușor să fiu personaj de basm, pentru că lumea te judecă după cum vrea ea să fii, nu cum îți place ție să trăiești.
