Răspuns :
Răspuns:
Tema poemului este romantica: problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze ale cunoasterii: geniul si omul comun.
Luceafarul se incadreaza in specia litarera a poemului, specie de interferenta a epicului cu liricul, de intindere relativ mare, cu un continut filozofic si caracter alegoric.
Poemul romantic se realizeaza prin amestecul genurilor: liric (intensitatea emotionala), epic (aparitia formelor naratiunii), si dramatic (conflict, dialoguri) si al speciilor: idila (poveste de dragoste), pastel (peisaj terestru si cosmic), basm (poveste alegorica, fantastica) si meditatie filozofica. Astfel, lirismul sustinut de meditatia filozofica si de expresivitatea limbajului este turnat in schema epica a basmului si are elemente dramatice (dialog).
Viziunea romantica despre lume este data de tema, de relatia geniu-societate, de structura, de alternarea planului terestru cu planul cosmic, de antiteze, de motivele literare, de imaginarul poetic. Elemente ale viziunii clasice sunt echilibrul compozitional, simetria si armonia.
Tema poemului este problematica geniului in roport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Tema iubirii este ilustrata prin armonizarea zborului spre primordial si originar cu meditatia asupra conditiei omului de geniu si cu aspecte fantastice ale naturii terestre si cosmice, constituind un veritabil mit erotic.
Titlul poemului se refera la motivul central al textului , Luceafarul, si sustine alegoria pe tema romantica a locului geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara si nefericita, opusa omului comun.
Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze ale cunoasterii: geniul si omul comun. Simetria compozitionala se realizeaza in cele patru parti ale poemului astfel: cele doua planuri interfereaza in prima si ultima parte, pe cand partea a doua reflecta doar planul terestru, iar partea a treia este concentrata pe planul cosmic.
Incipitul poemului se afla sub semnul basmului. Timpul este mitic, cadrul abstract este umanizat.
Partea intai a poemului este o splendida poveste de iubire. Atmosfera se afla in concordanta cu mitologia romana, iar imaginarul poetic e de factura romantica. Iubirea se naste lent din starea de contemplatie si de visare, in cadru nocturn, realizat prin motive romantice: luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda. Semnificatia alegoriei este ca fata pamanteana aspira spre absolut, iar spiritul superior simte nevoia compensatorie a materialitatii.
La chemarea-descantec rostita de fata Cobori in jos, Luceafar bland, / Alunecand pe-o raza, Luceafarul se smulge din sfera sa, spre a se intrupa prima oara din cer si mare, ca un tanar voievod, un mort frumos cu ochii vii. In aceasta ipostaza angelica, Luceafarul are o frumusete construita dupa canoanele romantice: par de aur moale, umetele goale, umbra fetei stravezii / E alba ca de ceara. Cea de-a doua intrupare, din soare si noapte, reda ipostaza demonica. Cosmogonia este redata in tonalitate majora: Iar ceru-ncepe a roti/ In locul unde piere. Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor, oferindu-i fetei mai intai imparatia oceanului, apoi a cerului. Insa paloarea fetei si stralucirea ochilor, semne ale dorintei de absolut, sunt intelese de fata ca atribute ale mortii: Privirea ta ma arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar Luceafarul, accepta sacrificiul: Tu-mi ceri chiar nemurirea mea / In schimb pe-o sarutare...
In partea a doua, idila dintre fata de imparat, numita acum Catalina si pajul Catalin, infatiseaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala intre exponentii lumii terestre si se desfasoara sub forma unui joc din universulcinegetic. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale. Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie: a omului comun. Portretul lui Catalin este realizat in stilul vorbirii populare, in antiteza cu portretul Luceafarului. Acesta devine intruchiparea mediocritatii pamantene: viclean copil de casa, Baiat din flori si de pripas/ Dar indraznet cu ochii, cu obrajei ca doi bujori.
Zborul spre Demiurg structureaza planul cosmic si constituie cheia de bolta a poemului. Aceasta parte, a treia, poate fi divizata la randul ei in trei secvente poetice: zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea cu Demiurgul si eliberarea. In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de repaos: Si din repaos m-am nascut / Mi-e sete de repaos, adica de viata finita, de stingere, este numit Hyperion. De remarcat ca Demiurgul este cel care rosteste pentru intaia oara numele lui Hyperion pentru ca El este Creatorul si cunoaste esenta Luceafarului.