Autorul își amintește de satul său natal Humulești, în care trăiau oameni muncitori. Autorul își amintește cum își imagina că mama sa era capabilă să aducă soarele pe cer și să alunge norii. Iarna mergea alături de prietenii săi la urat pentru că primeau covrigi și nuci, dar că preotul satului nu îi primea. Nică fura smântâna din oale, cireșele din copacul Mărioarei și pupăza care trezea satul dimineața. Vara era pus de mama sa să aibă grijă de frașii mai mici sau să toarcă lână, dar acesta fugea la scăldat. Mama sa observându-i lipsa, s-a dus la pârâu și i-a furat hainele.
De asemenea își aduce aminte de înființarea școlii din sat de către preotul Ioan. Școala era într-o chilie de biserică, unde învățătorul era bădița Vasile a Iloaiei. Pentru a-i stimula pe copii să fie cuminți și să învețe, preotul a adus un scaun denumit Calul Bălan și un bici denumit Sfântul Nicolae. La fiecare greșeală erau pedepsiți. Prima a fost Smărăndița, deoarece a râs. Copiii învățau să citească din ceaslov, iar Nică prindea muștele din ceaslov. Preotul le verifica cărțile și bicia copiii la Calul Bălan. Fiecare elev avea un fel de monitor, iar al său era Nic a lui Costache, care nu învăța mai nimic. Pentru că nu îl lăsa să prindă muște, eroul l-a lovit, astfel că în final avea consemnate mai multe grșeli decât în realitate. Astfel a decis să fugă de la școală. A fost urmărit de Nic a lui Costache și de Toader a Catincăi. S-a ascuns și a devenit nevăzut de cei din jur. Copilul nu mai voia la școală, dar părinții l-au convins să se împrietenească cu Smărăndița și a ajuns să-i asculte pe ceilalți. Într-o zi profesorul său a fost prins cu arcanul, adică înrolat în armată. Preotul căuta învățător nou.. În acest timp mama copilului Creangă învăța să citească din ceaslov, pentru că ținea la educația copilului și dorea ca acesta să devină preot. Băiatul s-a îmbolnăvit de holeră și a fost trimis la stănă ca să se vindece, dar pentru că acest lucru nu s-a întâmplat a fost adus acasă de Vasile Țandără. S-a vindecat cu ajutorul acestuia. Mama copilului dorea în continuare ca acesta să urmeze o școală și încerca să-l convingă pe tatăl său. Bunicul din partea mamei, David Creangă a avut un rol important în luarea hotărârii de a merge la școală . Bunicul l-a dus alături de vărul său la școala din Broșteni. Acolo a stat la o femeie săracă, numită Irinuca, care avea un soț, o fată și două capre râioase.Băieții s-au îmbolnăvit de râie. S-au scăldat în Bistrița, dar nu au reușit să se vindece. Pe deal se afla un bolovan, pe care l-au împins și au dărâmat casa Irinucăi. Caprele acesteia au murit. Copiii au fugit acasă. Bunicul a aflat faptele băieților și a fost nevoit să plătească daune Irinucăi.
În 1852 s-a sfințit spitalul din Târgu Neamț și s-a deschis Școala Domnească. Autorul a participat la această ceremonie. Profesorul său a fost Isaia Duhu, care le cumpăra zmeură. Profesorul își asculta mereu elevii, iar Nică Oșlobanu găsea mereu o scuză pentru a nu fi ascultat. Autorul s-a mutat apoi la școala din Fălticeni alături de Nică Oșlobanu, Ioan Mogorogea, Gâtlan și Trăsnea. Ei stăteau în gazdă la Pavel Ciubotariul și la Bodrângă. Acolo trebuiau să indeplinească mai multe sarcini pentru gazda lor, precum cumpăratul lemnelor. Și-au legat lemenle de brâu, iar oamenii s-au mirat de faptele copiilor. Trăsnea, care învăța pe de rost, nu mia dorea să vină la școală. Au mâncat în odaia lui Moș Bodrângă. Cel mai mult mânca Oșlobanu, iar din invidie ceilalți l-au ars, aprinzând chibrituri la tălpi.
În 1855, de Paște, a plecat de la această școală și s-a dus în Iași, la Socola. Înainte de plecare, autorul se maturizează datorită faptului că a trebuit să se despartă de familie și de casa părintească.
