Răspuns:
Pe la sfârșitul lunii septembrie, în anul 1686, pe drumul ce ducea la cetatea Neamț mergea oastea poloneză avându-i în frunte pe regele Poloniei, Ian Sobieski, și pe hatmanii Iablonovski și Potoțki. Se retrăgeau dinaintea tătarilor și a moldovenilor, prădând totul în cale.
Zărind pe deal cetatea Neamț, regele întreabă ce este acolo. Potoțki îi spune că acolo își trimit domnii Moldovei averile în timpul războaielor. Regele Sobieski hotărăște să atace cetatea, deși Iablonovski îl sfătuiește să renunțe la acest gând.
În cetate se aflau optsprezece plăieși (grăniceri de munte). Ei înlocuiau ostașii din garnizoana cetății, plecați să lupte alături de domnul Cantemir. Al nouăsprezecelea abia sosise, aducând vești de la Iași. Târgul era jefuit de leși, care ar fi vrut să atace și mânăstirea Triisfetitelor, unde se aflau moaștele Sfintei Parascheva. Noroc că un călugăr a închis poarta, iar unul dintre hatmani l-a potolit pe rege, care se înfuriase auzind cuvintele de mustrare ale acelui călugăr. Tânărul mai povestește că românii au ascuns toate bucatele și au otrăvit apele, au dat foc fânețelor, așa că leșii (polonezii)nu găseau nimic de mâncat și de băut în drumul lor, nici pentru ei, nici pentru cai.
Deodată, străjerul de pe zid anunță că vine o oaste mare. Bătrânul care îi conducea pe ceilalți poruncește să încuie porțile și să pregătească bolovani pe ziduri. Sosește solul regelui și le spune că regele Sobieski le cere să predea cetatea cu tot ce este în ea, iar el îi va lăsa să plece în pace. Bătrânul nu acceptă să predea cetatea și asaltul începe.
Leșii bat cetatea cu tunurile, iar românii răspund cu puștile. Nici un glonț nu își ratează ținta, dar leșii erau mulți, iar plăieșii tare puțini. După patru zile, zece plăieși sunt morți. Din cei nouă rămași, trei sunt răniți. Nu mai au nici muniție, nici hrană. Bătrânul hotărăște ca a doua zi să predea cetatea, cu condiția să îi lase liberi. Leșii acceptă.
A doua zi de dimineață, pe porțile cetății ies șase români, ducând pe brațe pe alți trei, răniți. Regele Sobieski turbează de mânie văzând cine a cutezat să i se împotrivească și poruncește să fie spânzurați. Iablonovski îi arată regelui că vitejii aceia nu își făcuseră decât datoria și îi amintește că promisese să îi lase să plece.
Regele își dă seama ce era să facă și le dă drumul să plece răsplătindu-i cu câte cincizeci de zloți (veche monedă de aur). Sobieski si romanii se despart. Românii pleacă spre munți, iar leșii coboară în vale, lăsând în urmă cetatea devastată.