Răspuns:
O casă cu sentimente
Știm cu toții acel proverb "nicăieri nu-i ca acasă", însă eu, până târziu în viață, nu i-am înțeles pe deplin înțelesul.
M-am întors în casa bunicilor după mulți ani de străinătate. Am părăsit-o devreme, la o vârstă fragedă, din cauza greutăților întâmpinate. Am plecat privind în urma mea bunicii stând la poarta înaltă din fier, îmi făceau cu mâna, stăpânindu-și cu greu lacrimile de tristețe, de mâhnire. Anii bătrâneții băteau agresiv în ușa vieții lor, dar se țineau mândri pe picioare.
Căsuța lor, neschimbată după atâția ani, mă aștepta. Aștepta liniștită, parcă știind că mă voi întoarce în sânul familiei. Plină de emoții, am deschis poarta. Bunicii, cu chipurile brăzdate de trecerea anilor, nu-și mai stăpâneau, de această dată, lacrimile. Plângeau acum de fericire, iar eu mă alăturasem lor. Acasă! In sfârșit acasă!
Am atins ușa de la intrare, parcă încercând să mă conving că, da, e real! Ușa, îmbătrânită de ploi și ninsori, mi-a răspuns printr-un scârțâit. Am pășit pe podelele din lemn cu pași timizi.
Căsuța, cu spatele la poalele pădurii, privea acum spre asfințit împlinită.
