2. Selectează, din text, verbul la modul indicativ, timpul mai-mult-ca-perfect.

Bucăți din ce în ce mai dese de-ntuneric apar în fereastră. În cameră, cei doi
băietani, Ion și Culiță, stau cu genunchii la gură. Pe masă sunt caietele de compunere.
În susul paginii, unul a scris tema: „Povestiți o faptă deosebită din această iarnă”.
Cei doi oftează:
— E grea tema!
— Ce poți să faci iarna? Să intri cu sania în pom? Să cazi pe gheață?
— Am găsit! Dacă se rupe gheața cu un copil, nu sari să-l scoți?
— Ai sărit tu?
— Nu, dar fapta este deosebită.
— În iarna asta nici n-a înghețat gârla.
— Știi? Eu am văzut un lup.
— Dar el te-a văzut pe tine?
— Fapta e deosebită! Eram pe dealul Poieniței. La început, am crezut că mă
urmărea câinele nostru. Deodată, am auzit un urlet care m-a înghețat. Am privit peste
umăr. Dihania venea în salturi spre mine. În jur nu era nici măcar un copac în care să
urc. Am văzut un butoi rămas pe câmp. În clipa când dihania era lângă mine și-i
auzeam colții, dintr-o săritură am și fost în butoi. După un timp, am început să privesc
prin crăpăturile polobocului*. Fiara scheuna și zgâria cu ghearele butoiul. Începuse să-și
vâre botul prin cep**. Am stat acolo două ceasuri și lupul nu pleca. Am observat însă că
și-a vârât coada pe gaura butoiului. Am apucat-o și am înnodat-o: o dată, de două ori,
de trei ori…
— De patru ori…
— De unde știi?
— Păi, asta a povestit-o moș Pandele iarna trecută…
— Păcat! Ar fi murit băieții de necaz.