Răspuns :
Răspuns:
Lexicul limbii române are o capacitate de transformare
superioară altor limbi, constând în faptul că unele cuvinte dispar
sau sunt mai rar întâlnite, pe când altele noi apar în limbă, având
menirea de a denumi noi concepte.
Există două căi principale de îmbogăţire a vocabularului
unei limbi:
• Calea internă – prin crearea de cuvinte noi, în cadrul
aceleiaşi limbi, pornind de la cuvintele existente;
• Calea externă - prin calc lingvistic și prin
împrumuturi din alte limbi;
Termenii noi trebuie să se integreze într-un sistem
terminologic coerent, preluând un anumit model formal şi să adere
la o structură de semnificaţii proprii comunităţii lingvistice pentru a
se evita orice posibilă confuzie. Crearea unui termen nou presupune
o întrepătrundere, o motivaţie comună a celui care introduce
neologismul în vocabular şi a beneficiarilor termenului nou format.
Termenul trebuie să aibă un sens cât mai neutru cu putinţă şi mai
ales să nu aibă un sens negativ.
Un termen trebuie să fie cât mai concis, mai ales în
comunicarea orală pentru că este nevoie de cât mai multă exactitate
în sensul unui termen pentru a nu se crea prea multe posibilităţi de
interpretare. Un termen este cu atât mai uşor şi mai bine acceptat cu
cât poate fi derivat, adică una dintre caracteristicile sale trebuie să
fie derivabilitatea. De asemenea, un termen nou trebuie să
corespundă normelor morfologice, morfosintactice şi fonologice ale
limbii