Răspuns:
Forma cea mai de timpuriu întrebuinţată în arhitectura bisericească a fost cea alungită sau dreptunghiulară, recomandată şi de Costituţiile Apostolice încă din secolul al IV-lea. Această formă, care a predominat în arhitectura bisericească la începuturile ei, aminteşte de corabia lui Noe. Aşa cum această corabie a salvat de la moarte pe cei care erau în ea, la fel în biserică, creştinii găsesc scăpare şi izbăvire din valurile acestei lumi, ca şi într-o navă care pluteşte pe valurile învolburate ale existenţei
.
A doua şi cea mai răspândită formă în care sunt zidite bisericile creştine este cea de cruce, fie în interior, fie în exterior, simbolizând adevărul că învăţătura creştină, ca şi cultul divin public, care are în centrul său Sfânta Liturghie, este întemeiată pe jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe cruce. Fie că e vorba de cruce greacă, cu braţele egale, sau de cruce latină, cu braţul vertical mai lung, cele patru braţe ale crucii simbolizează universul sau lumea întreagă, cele patru unghiuri sau laturi ale lumii, cele patru puncte cardinale ale Pământului, Biserica creştină fiind răspândită în toate părţile lumii şi cuprinzând în acţiunea mântuitoare a jertfei lui Hristos pe cruce întreaga omenire
Cel mai puţin răspândită şi întrebuinţată în arhitectura bisericească a fost forma rotundă. Deşi forma aceasta sugera perfecţiunea, Biserica fiind ,,stâlpul şi temelia adevărului”, cum spune Scriptura, totuşi ea s-a folosit puţin, mai ales pentru grija ca bisericile creştine să nu se asemene cu teatrele şi templele păgâne construite în această formă, cât şi pentru faptul că asemenea formă nu permitea împărţirea tradiţională a bisericii în altar, naos şi pronaos.
Nu trb sa scri tot doar ideea principala la fiecare
