N-as spune ca e o amintire draga, dar, in mod sigur mi-a marcat tot restul vietii.
Era in prima zi de gradinita. Rochita bleu (cei de varsta mea si-o amintesc) nu reusea sa acopere juliturile proaspete din genunchi. Eram tunsa scurt, pentru ca uram coditele si, mai ales, pieptanatul indelung efectuat, energic, de mama in urletele mele agonizante.
Singurul accesoriu care imi "bucura" rochita era o funda mare, alba, infoiata, de care eram extraordinar de mandra.
Numai ca educatoarea a decis ca toata lumea trebuie sa poarte la gat un fel de snur albastru, cu noduri la capete care, acum, ma duce cu gandul la un streang.
Numai ca eu am refuzat cu obstinatie si foarte vocal sa port streangul respectiv. Am plans cu atata spor incat, timp de un an, cat am mers la gradinita, am fost singura care avea funda la gat si nu infamul snur.
De atunci, am fost si am ramas o nonconformista, o persoana care isi sustine ideile, o persoana care, cand vede o turma, o traverseaza in sens invers, indiferent cat e de greu.
