Buna dimineata! Ma ajutati, va rog, sa fac o sceneta cu Mihai Eminescu si Ion Creanga! Mai pe scurt un dialog intre cei doi.

Între dânşii, Eminescu şi Creangă îşi spuneau „bădiţă”, aşa, ca o dezmierdare: „bădiţă Ioane“, „bădiţă Mihai”. Amândoi aceşti scriitori s-au născut la ţară: Creangă în satul Humuleşti de lâng, râul cel limpede care trece prin satul Humuleşti. Iar Eminescu la casa părintească din ipotești.

_Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam când ne jucam noi băieţii de-a mijoarca şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!

Eminescu îl asculta vrăjit!

-...Şi eram vesel ca vremea cea bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa.

Când Creangă a terminat vorba, el a zis cu hotărâre:

-Bădiţă Ioane, mă supăr tare pe matale, dacă nu scrii aceste amintiri.

-Le voi scrie bădița, vor fi , amintiri din copilărie"

-Să vezi, bădiţă Ioane, că şi la mine în sat sunt frumuseţi vrednice de admirat.

te invit în ospeție.

-Dapoi moi duce bădiță, satul tău mă va inspira.

- Sunt multe pe dealurile Ipoteştilor: satul cu case bine construite, livezi, iazuri bogate în peşte şi raci, râu cu multe izvoare, păduri de fag şi plop, tei înfloriţi şi stoluri de păsări cântătoare.

Creanga îl asculta zâmbind cum recita si o poezie, uitându-se, din când în când, după câte o pasăre, după câte o floare mcurata de rouă, spre locul de unde murmura izvorul ori spre cerul unde înfloreau stelele şi răsărea luna.

-Eşti un poet genial, bădiţă Mihai!

-Nu ştiu cum sunt eu, dar ştiu că mata, bădiţă Ioane, eşti un povestitor fără pereche.

Explicație:

sper ca am ajutat.

m-am chinuit enorm.