Examinarea gândirii economice româneşti din perioada postcomunistă este utilă în mai
multe moduri. În primul rând, căderea comunismului a constituit o răsturnare politică majoră
pentru societatea românească şi o adevărată provocare intelectuală pentru cercetătorii din
domeniul ştiinţelor sociale – inclusiv economiştii. Studiul reacţiei acestora din urmă la
prăbuşirea comunismului contribuie la înţelegerea modului în care elitele româneşti au făcut
faţă şi de această dată „capcanelor istoriei”. (Boia, 2011). În al doilea rând, un asemenea
studiu relevă modul în care apar şi se transmit ideile economice într-o cultură „minoră”
(Cioran, 1990): subiectele abordate, miturile, mimetismele, temele şi abordările originale
ş.a.m.d. În al treilea rând, trecerea în revistă a evoluţiei recente a gândirii economice
româneşti permite sistematizarea şi evaluarea critică a temelor, autorilor şi lucrărilor apărute
în ultimele două decenii în România. Până acum, au fost efectuate puţine studii de acest gen şi
nici în prezent nu pare a exista un interes prea mare pentru acest subiect din partea opiniei
publice şi a economiştilor.
Lucrarea de faţă îşi propune trei obiective. În primul rând, aceasta încearcă să
contribuie la înţelegerea modului în care se apar şi se transmit ideile economice în societatea
românească postcomunistă. Al doilea obiectiv este prezentarea temelor şi problemelor studiate
în ultimele două decenii şi, desigur, a autorilor care au abordat temele respective. Al treilea
obiectiv este evaluarea critică a lucrărilor economice apărute după revoluţie.
Comunismul românesc s-a caracterizat prin impunerea şi apoi menţinerea practic
neschimbată, până la prăbuşirea finală, a modelului stalinist, rigid, autoritar şi ultra-centralizat
al economiei planificate. În condiţiile dure ale acestui „stalinism pentru eternitate”
(Tismăneanu, 2005), nu a existat practic nici un fel de opoziţie politică şi intelectuală faţă de
regim, iar cazurile de dizidenţă au fost foarte puţine şi înăbuşite brutal de autorităţi. Chiar şi
„perestoika” lui Gorbaciov a fost respinsă de Ceauşescu, care a a pretins că România nu avea
nevoie de reformă, deoarece politica sa corespundea intereselor poporului român, iar el
introdusese reforme încă din anii ’60.2
Epoca „perestroikăi” şi a „glasnostului” a fost importantă, deoarece dezbaterile care au
avut loc după 1985 în URSS şi în alte ţări comuniste au evidenţiat uriaşa risipă de resurse pe
care o provoacă economia planificată şi totala irelevanţă teoretică şi practică a catehismului
ideologic numit „economia politică a socialismului”. În această perioadă, în care gândirea
economică oficială a fost acuzată deschis de faptul că nu ţine seama de realităţi, în URSS
