Toamna
Este atât de frumos toamna, când, parcă, mergi pe un covor magic de frunze ruginii și copacii își iau la revedere de la noi, promițând revenirea lor la primăvară. Parcul de lângă casa mea este, probabil, o atracție turistică în fiecare an, atât de mulți oameni vin să vadă așa-zisa „Cascadă de frunze”, organizată chiar în noaptea echinocțiului de toamnă, tatăl celui mai bun prieten al meu se ocupă anual de acest eveniment. Jack și tatăl lui lucrează cam două săptămâni pentru a aduce la viață cascada care cucerește atât de mulți oameni. Țin minte că anul trecut, fix în ziua asta, îi ajutam pe cei doi cu proiectul, am râs atât de mult în ziua acea.
Era a douăzeci ș una zi din septembrie, ultima zi până la marele eveniment, noi trei încă mai adunam frunze pentru cascadă, iar Jack mi-a zis:
- Știi ce ar fi și mai amuzant?
-Hmmmm… nu știu, ce?
-O bătaie cu frunze! Și fără nici un avertisment Jack a luat un pumn de frunze și mi l-a aruncat direct în față.
Am continuat bătaie până când unul din noi l-a nimerit direct pe tatăl lui Jack. În acel moment eram atât de speriați, el se îndrepta spre noi cu o expresie facială sumbră, fără ca măcar să schițeze o emoție. Credeam că am încurcat-o, chiar începusem să ne cerem scuze:
-Tată, îmi par așa rău, noi doar ne prosteam, spunea Jack cu puțină nervozitate, poate chiar cu stânjeneală, în glas.
-Da, ne pare rău, domnule Parker.
Însă ce a făcut el în continuare, ne-a uimit, domnul Parker a început să arunce frunze în noi cu un zâmbet copilăresc pe față, strigând:
-Credeți că sunt așa bătrân încât să nu pot participa la o bătaie cu frunze?!
Râsetele noastre acaparau liniștea parcului, a durat cred că în jur de cincisprezece minute, s-a terminat atunci când tatăl lui Jack ne-a găsit ascunzătoarea și ne-a umplut de frunze.
Partea cea mai bună a fost că, minunata cascadă a ieșit extrem de bine. Cu siguranță a fost cea mai frumoasă zi din lume, chiar și după un an de zile. Am început o tradiție, cu o zi înainte de eveniment organizăm o bătaie cu frunze.
