Stalin a moștenit de la Lenin NEP-ul, politică economică pe care a păstrat-o. În 1921, Lenin a reușit să-i convingă pe delegații la al X-lea congres al partidului să aprobe înlocuirea politicii comunismului de război care fusese în vigoare pe durata războiului civil. În comunismul de război, statul își asumase controlul asupra mijloacelor de producție, comerțului și transporturilor și telecomunicațiilor. Toate terenurile agricole fuseseră declarate naționalizate prin Decretul asupra pământului, (finalizat în Codul pământului (1922)), care stabilise colectivizarea ca fiind obiectivul pe termen lung al agriculturii sovietice. Deși țăranilor li se permisese să lucreze pământul pe care îl dețineau, surplusurile de producție care depășeau nevoile lor de consum trebuiau predate statului la prețuri care-i defavorizau pe agricultori. În mod nesurprinzător, țăranii au început să scadă producția, de aceea fiind nevoie de „rechiziționări”, confiscări ale recoltelor. În timp, banii au început să înlocuiască comerțul de schimb și sistemul cupoanelor.
În timpul NEP-ului, statul continua să controleze marile întreprinderi (fabricile, minele, căile ferate) ca și întreprinderile de mărime mijlocie, în timp ce micile întreprinderi private, care aveau mai puțin de 20 de angajați, (în principal comercianți și mici meșteșugari), puteau funcționa în continuare. Rechizițiile de produse agricole au fost înlocuite de un sistem de taxe, (o cotă parte fixă din recoltă), iar țăranilor li s-a permis să-și vândă liber surplusurile de recoltă, e adevărat, la prețurile stabilite de stat. Totuși țăranii erau încurajați să se unească în colhozuri – fermele colective ale țăranilor – sau să se alăture sovhozurilor – fermele de stat instituite pe fostele moșii nobiliare expropriate după revoluția din 1917. În sovhozuri, țăranii lucrau pentru un salariu fix, fiind plătiți după același sistem ca muncitorii din fabrici. Banii au început să fie folosiți din nou la scară largă, noi bancnote fiind emise, rubla fiind garantată în aur.
Noua Politică Economică a fost răspunsul lui Lenin la criza economică. În 1920, producția industrială era doar 13% iar cea agricultură doar 20% din producția corespunzătoare a anului 1913. Între 21 februarie și 17 martie 1921, marinarii de la baza militară Kronstadt s-au răsculat. În plus, războiul civil, care fusese principalul motiv pentru instituirea comunismului de război, se încheiase cu victoria zdrobitoare a comuniștilor, astfel încât toate formele de control ale societății puteau fi relaxate.
În deceniul al treilea al secolului trecut, a avut loc o dezbatere politico-economică importantă între Buharin, Tomski și Rîkov pe de-o parte și Troțki, Zinoviev și Kamenev de alta. Primul grup afirma că NEP-ul asigură statului suficient control asupra economiei și premizele corespunzătoare pentru o dezvoltare rapidă, în timp ce ultimii afirmau că un control sporit al statului și o dezvoltare forțată,ar fi reușit să asigure ca beneficiile sociale să fie împărțite în mod egal între toți membrii societății și nu să fie distribuite numai câtorva privilegiați. În 1925, la al XIV-lea congres al partidului, Stalin, așa cum a făcut deseori în acea perioadă, a schimbat tabăra, trecând de partea lui Buharin. Oricu, mai târziu, în 1927, Stalin a mai schimbat încă o dată tabăra, trecând de partea celor care erau în favoarea unui curs nou, cu un control sporit al statului.
