Răspuns :
Explicație:
Iarnă e atunci când obrăjorii şi năsucul sunt reci şi au culoarea florii ăleia care se cheamă bujor.
La un moment dat, oamenii mari încep să se agite. Aleargă încoace şi-ncolo, fac multe cumpărături, multe planuri, curăţenie, tot felul. Auzi mai des ca de obicei chestia cu “trebuie să fii cuminte fiindcă, în curând, vine Moşul”.
Într-o zi, tata vine acasă cu un brad mare pe care îl duce în cămară sau pe balcon, cu promisiunea că, în câteva zile, o să-l împodobiţi împreună cu globuri, beteală, dulciuri, jucării şi beculeţe.
Seara în care împodobeşti bradul e ca o poveste. În casă e cald şi miroase frumos a cozonaci. Mama trebăluieşte de zor, are ochii puţin obosiţi de alergătură şi zâmbetul bun ca de obicei, tata e puţin emoţionat, puţin stângaci şi nerăbdător ca şi tine. În cutii, globuleţele colorate sclipesc tare frumos, iar când le atingi între ele, din greşeală sau intenţionat, scot un clinchet cristalin, cam ca al clopoţeilor. Le pui în brad, pentru unele te urci pe scăunel sau îl rogi pe tata să le agaţe, deşi parcă n-ai vrea, parcă ai vrea să le pui tu pe toate. Te învârţi în jurul brăduţului, ca să iasă bine repartizarea culorilor, mai strâmbi din năsuc puţin nemulţumit, mai iei unul de colo şi îl pui dincolo, le mai inversezi între ele. Nu toate globurile sunt rotunde, unele au formă de steluţă, altele de brăduţ, altele de animăluţe, mă rog, tot felul de forme. În pom se pun şi bomboane, şi clopoţei, şi artificii. Beteala şi instalaţia de beculeţe vin la sfârşit, după ce s-a pus globul din vârf, ăla, cel mai mare şi mai frumos. Pentru asta s-ar putea să fie nevoie să te ia in braţe tata, ca să ajungi. Înainte de culcare, arzi vreo două artificii să vezi cum e, ţii ochişorii strânşi la început şi, mamă ce frumos e după aia, când îi deschizi.
Când te culci, laşi instalaţia să meargă şi, o vreme, priveşti umbrele colorate care apar pe pereţi şi pe perdea, atunci când se aprind sau se sting beculeţele.
Adormi cam greu fiindcă, de emoţie, îţi ard puţin obrajii, inima bate mai tare ca de obicei şi, în plus, îţi zboară aşa ca nişte fluturaşi prin burtică. Ştii că atunci când tu o să visezi, o să vină Moş Crăciun să pună cadourile sub brad. Din când în când te fulgeră întrebarea “Dar dacă nu vine?” Trebuie să vină, de ce sa nu vină, ai fost un copil cuminte şi i-ai scris şi o scrisoare mai demult. Tare ai vrea să-ţi aducă ce l-ai rugat. De fapt, tare ai mai vrea să nu adormi deloc, ca să-l surprizi pe Moş, dar nu-ţi iese niciodată. Adormi şi visezi că a venit Moşul şi că stai de vorbă cu el, mai o poezie, mai un cântecel, chestii d-astea.
Moş Crăciun e un tip mai în vârstă, cu barba şi pletele lungi şi albe. E mai rotofei el aşa şi, probabil, din cauza asta e mereu vesel şi foarte vioi pentru vârsta lui şi râde cu hohote lungi “Ho-hooo-hoooooo”. E îmbrăcat tot timpul în roşu, foarte prietenos şi receptiv la dorinţele copiilor. Locuieşte undeva în Laponia, dar, în noaptea de Crăciun, când are treabă de nu-şi vede capul, se plimbă pe tot globul. De fapt, se plimbă pe deasupra lui, prin văzduh, cu o sanie mare trasă de reni. Practic, într-o singură noapte, Moşul are timp să facă ocolul pământului, să intre, pe horn sau pe geam (mă rog, treaba lui pe unde) în absolut fiecare casă şi să lase, tiptil şi pe nevăzute, cadourile dorite, tuturor copiilor.
În zilele când mergi la grădiniţă sau la şcoală, trage mama de tine încercând să te fure somnului dulce. De Crăciun, însă, te trezeşti cu noaptea-n cap, înaintea tuturor din casă. Nici măcar nu mai faci pipi, te duci glonţ, somnoros dar nerăbdător, cu ochii abia întredeschişi şi cu inima încercând să spargă pijamaua şi pipăi pe sub brăduţ. Foşnetul pacheţelelor pe care Moşul le-a lăsat acolo face somnul să dispară cum ai clipi. După ce mai întîi, cu obrajii roşii de emoţie şi uimire, desfaci cadourile, dai năvală spre camera părinţilor, dai uşa de perete şi împarţi cu ei bucuria minunatei surprize