Răspuns:
Legea electorală stabilea două categorii de alegători: direcți și primari. Alegătorii direcți erau toți cei care știau carte, plăteau o contribuție de minim patru galbeni și împliniseră vârsta de 25 de ani. Alegătorii primari nu știau carte, dar plăteau o contribuție diferențiată pe categorii, de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contribuție financiară, nu aveau drept de vot.
Legea rurală nu a fost un succes chiar pe toată linia, pentru că fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la o scădere a producției agricole în următorii ani. Însă, per ansamblu, s-a obținut o victorie importantă, prin repartizarea mai echitabilă a veniturilor din agricultură. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în 1865, a împlinit, în bună măsură, dorința țăranilor de a-și lucra propriile terenuri, desființând servituțile și relațiile feudale și rămânând unul din cele mai însemnate evenimente istorice ale României din secolul al XIX-lea.
