Calul
Un gospodar avea un cal în curtea lui, de care el avea grijă să fie hrănit la timp cu fân, să îi dea apă în fiecare zi, ba i-a făcut și un mic grajd acoperit, pentru iarnă.
Gospodărul își făcea toată treaba în ogorul pe care îl avea la marginea satului, doar cu ajutorul acestui cal, de care era foarte mândru.
Între timp, el și-a făcut și o trăsură, la care calul era înhămat în zilele de duminică.
Ce se mai mândrea gospodărul de trăsura lui aurie, ce avea roțile negre, lada verde cu auriu, iar el trona pe un scaun tot auriu!
Calul era bine îngrijit, era frumos, negru și avea coama bogată, însă lui nu-i plăcea când stăpânul lui îl biciuia, mai ales când era prin sat la trăsură.
Parcă anume gospodarul îl lovea zdravăn pe spate pe bietul cal, ca și cum doar așa se simțea gospodărul nostru puternic, dar mai ales lui îi plăcea zgomotul ce îl făcea biciul, când cădea din aer rapid pe acest cal frumos și harnic.
Într-o zi, când gospodărul voia să dezhame calul de la trăsură, numai ce se pomeni cu o lovitură de copită drept în creștetul capului.
Gospodărul nu a înțeles răzbunarea calului și a doua zi, el a mers călare pe cal până în târg, unde l-a vandut unui alt gospodar.
Venind el pe jos acasă, gospodarul nu mai era așa de țanțoș cum era el în trăsură, dar sperietura avută de la lovitură l-a potolit, de nu mai voia niciodată un alt cal în ograda lui.
