Afectivitatea
In viata psihica a omului distingem trei domenii: activitatea, inteligenta si afectivitatea. Cele trei elemente sunt indisociabile.
Afectivitatea este partea absolut fundamentala a vietii metale, nu numai baza pe baza careia se construiesc relatiile umane, ci toate legaturile care il ataseaza pe individ de mediul sau.
Chiar si o functie abstracta ca gandirea, rationalul este sub-inteleasa prin modurile noastre de a simtii, fiind afectata de emotiile noastre. Securitatea, bucuria, fericirea, pot favoriza dezvoltarea intelectuala, rationalitatea. Preocuparile anxioase si insecuritatea, in schimb, franeaza si inhiba dezvoltarea individului, fiind responsabile de numeroase inadaptari sociale. Ele se regasesc in esecurile scolare, nevroze, psihoze. De exemplu, un baiat indragostit de profesoara lui ii fura acesteia o batista. Intrebat mai apoi de ce a facut asta, el spune ca a avut nevoie de ea si ca nu a indraznit sa o ceara.
Afectivitatea este o stare a sentimentelor, caracterizata, pe de o parte printr-o considerabila inervatie corporala si pe de alta parte, printr-o perturbare specifica a derularii reprezentarilor.
Afectul poate fi considerat ca o emotie a individului, dar nu poate fi considerat un sentiment. Orice sentiment, daca atinge o anumita intensitate declanseaza interventii corporale, devenind astfel un afect. Pe de alta parte sentimentul poate fi o functie supusa vointei, afectul – nu.
Afectivitatea este o suma intre afecte si sentimente, generand o anumita atitudine. Astfel, atitudinea este definita ca o predispozitie a psihicului de a reactiona intr-o anumita directie.
Atitudinea este importanta pentru psihologia fenomenelor sufletesti complexe, deoarece exprima acest fenomen psihologic specific care face ca anumiti stimuli, in anumite momente, sa actioneze puternic, iar alti stimuli sa actioneze slab sau deloc.
Sentimentul poate fi individual (trait de un singur individ, la un moment dat), sau colectiv (acele continuturi psihice proprii mai multor indivizi in acelasi timp: ideea colectiva de Dumnezeu este un sentiment colectiv).
Orice individ traieste sentimente placute si neplacute.
Inventariati-va, intr-un tabel sentimentele placute si cele neplacute, pe doua coloane.
Pornind de la placerea sau durerea fizica infatisarea sentimentelor este extrem de variata:
- un sentiment neplacut ne influenteaza negativ, fiind deprimant; acesta este numit astenic;
- un sentiment placut, dimpotriva, stimuleaza la actiune; il numim stenic.
Intre durere si bucurie exista un punct limita in care aceste categorii de sentimente par a coincide. Acest punct limita arata ca marginirea fiintei noastre nu ar putea suporta mai mult, fara sa ne punem in primejdie. Pana la acest punct limita, insa, bucuria este binefacatoare.
Tonusul psihic este promovat de sentimente si este in acelasi timp un promotor pentru activitatea noastra. De aceea, bucuria este indispensabila oricarei munci productive. Iata deci, ca bucuria are o functie valorizatoare.
Emotiile sunt ceea ce noi simtim: tristete, veselie sau angoasa. Pentru a trai avem nevoie de o cunostinta permanenta si precisa a emotiilor. Cand totul este in regula, cunoasterea lor nu are nici o importanta de vreme ce, in ansamblu, emotiile sau starea afectiva generala sunt bune. Dimpotriva, cand totul merge rau, cunostinta imprecisa a afectelor persista si devine amenintatoare pe masura ce suportam fara a constientiza impactul emotiilor negative, care constituie un factor agravant. Nu este deci usoara o reperare precisa a emotiilor care ne incearca atunci cand suntem deprimati.
Sper ca te-am ajutat! Sporr!!)
