Citește cu atenție textul, apoi răspunde la cerințe:
„Titi Brumărescu e un băiat grozav de citit. Citeşte pe rupte. Şi nu ca alţii, o carte pe lună sau, în cel mai bun caz, una pe săptămână. Titi citeşte o carte (una!) pe oră. Oricât ar fi de groasă! E de ajuns, de altfel, să-l auzi vorbind despre cărţile pe care le-a citit, ca să-ţi dai seama că ai de-a face cu un adevărat maratonist al lecturii.
- Tu ai citit cartea aia? Grozavă carte! îşi împărtăşeşte el neobosit şi oricui entuziasmul în
recreaţii. Gro-za-vă! Desface cuvântul în silabe, cu pofta cu care ar desface o piersică mustoasă.
- Care?
- Una cu scoarţa galbenă, de vreo două deşte... Cum naiba-i spune? Ah, îmi scapă titlul, dar e grozavă!... De două ori am citit-o... în ora de geometrie... azi dimineaţă.
- Cu un câine pe copertă?
- Nu... Galbenă, dar fără câine... A, ştiu la ce te gândeşti. Aia cu câinele e alta... îmi amintesc!
Am citit-o în ora de chimie. Bună carte şi asta! Mai ales acolo unde se-ntâlnesc ăia doi cu alţi doi... Uite, dom'le, îmi scapă titlul, se căinează el, dar pot să ţi-o povestesc. Stai să vezi, râzi să te prăpădeşti. Pufneşte în râs câteva clipe, apoi, înveselit, începe să povestească hohotind:
- E cu Unu' care pleacă nu ştiu unde... ha, ha... cu nu ştiu cine... ha, ha... şi ăsta care pleacă se desparte nu ştiu de ce de ăla cu care a plecat, ha... ha... să vezi încurcătură ha... ha... ha... Are aşa, vreo trei deşte grosime. Cum îi zice? Ah, îşi pocneşte Titi nemilos degetele, îmi vine pe limbă... am citit-o azi, în ora a treia...
- A treia, mă? Păi acum vine ora a treia...
Titi rămâne pe gânduri o clipă:
- Ai dreptate!... Le-am confundat... Ştii, are tot vreo trei deşte grosime. Da, îmi amintesc... Aia din ora de chimie era tristă. Ah, îmi scapă titlul... dar să ţi-o povestesc... E aşa de tristă! Caută batista, dar lacrimile au şi luat-o la vale. E cu unul care pleacă... nu ştiu unde... hâ-hâ... şi celălalt era cu alţii, care şi ei nu ştiu ce aveau cu ăla... Ah, ce carte tristă!...
A găsit batista şi, cum a terminat de povestit cartea cea tristă, îşi suflă nasul, elegiac:
- Acum nu mai am ce citi...
- Du-te la bibliotecă!
- Aş, de la bibliotecă le-am citit pe toate, se înviorează el. O să-ţi povestesc eu una, formidabilă! Am uitat cum îi zice. Aşa, de vreo patru deşte de groasă. Aventură! Mister! Să vezi, începe el cu o voce sugrumată, e cu una care pleacă nu mai ţin minte unde, cu nu ştiu cine! Nu mai ştiu de ce! Şi pe drum se desparte, nu ştiu cum, de ăla cu care a plecat! Şi atunci să vezi încurcătură... Dar uite, a intrat tovarăşul profesor. Ţine minte unde am rămas. îţi povestesc mai departe după oră. Păcat că i-am uitat titlul. Dar nu-i nimic. Cum ţi-o povestesc eu, nici nu mai e nevoie s-o citeşti, n-ai s-o uiţi toată viaţa. Îţi garantez!”
Mircea Sîntimbreanu, „Un băiat citit”


ideiile principale​