Răspuns :
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este cea de-a doua sărbătoare din cursul anului care ne dă posibilitatea să fim împreună, chiar dacă nu față către față, măcar prin mijlocirea acestei scrisori pastorale. Acest praznic face posibilă transmiterea bucuriei Noastre către inimile voastre primitoare de dragoste și râvnă față de Biserica lui Hristos, Dumnezeu Cel întrupat, pentru că Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este manifestarea iubirii celei nesfârșite a lui Dumnezeu către oameni. Nașterea Domnului este astfel o sărbătoare a bucuriei, a dragostei, a înnoirii și primenirii sufletești, pentru că Fiul lui Dumnezeu Se coboară la noi oamenii, spre a ne înnoi, a ne schimba duhovnicește, spre a ne transforma din oameni pământești în oameni cerești, înduhovniciți, plini de iubire dumnezeiască, după cum și textul liturgic ne îndeamnă: „Cerul și pământul s-au unit astăzi, născându-Se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la Cer s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om, Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta și noi, lăudându-L, să-I strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pacea care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, slavă Ție!”[2].
Dumnezeu - Cuvântul înomenit este singura noastră cale spre comuniunea deplină cu Dumnezeu ca Treime de Persoane. Prin înomenirea Sa, Hristos-Emanuel ne-a făcut accesibilă comuniunea cu Sine ca Dumnezeu, în forma cea mai apropiată nouă, făcându-Se asemenea oamenilor; fiind Dumnezeu adevărat, a devenit prin întrupare și om adevărat: „Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om” (Filipeni II, 6-7). Prin pogorârea Sa nu Și-a micșorat cu nimic propria fire, dar pe noi, care zăceam în necinste și întuneric, ne-a ridicat către o slavă negrăită: „Pe cel după chip și după asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într-Însul să înnoiască pe Adam cel stricat, care strigă: slavă arătării Tale, Izbăvitorul meu și Dumnezeule”[3]. Sfântul Ioan Gură de Aur mărturisește despre înomenirea Fiului lui Dumnezeu ca fiind singura posibilitate de a-l ridica pe om din robia păcatului, spunând: „Nu era cu putință să se ridice altfel decât întinzându-i mâna Cel Care a plăsmuit-o la început și dându-i chip de sus prin nașterea din nou prin apă și prin Duh. Ia privește ce taină înfricoșătoare și negrăită! El locuiește mereu în acest cort, căci S-a îmbrăcat cu trupul nostru, nu ca unul care avea să îl lepede mai apoi, ci ca unul care avea să îl poarte mereu cu Sine. De nu ar fi fost așa, nu l-ar fi învrednicit de tronul împărătesc și, purtându-l, nu ar fi primit închinare de la toate oștirile de sus”[4].
Fiul lui Dumnezeu Care Se naște trupește din plămada omenității noastre, este bucuria întregului cosmos, iar Maica Domnului este pârga de bucurie a oamenilor întru Dumnezeu. De aceea, Sfântul Macarie Egipteanul arată că înomenirea Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi aduce bucurie veșnică lumii: „Și întristarea care cuprinde bucuria lumii se desființează, iar harul Domnului face sufletul să împărățească cu El în vecii nesfârșiți”[5].
Bucuria adusă lumii de Nașterea Domnului este vestită păstorilor de îngeri: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca II, 10-11). Aceeași bucurie este întărită și de textele liturgice din slujba acestui mare praznic: „Dănțuiesc îngerii toți în ceruri și se bucură oamenii; și toată făptura saltă pentru Domnul Mântuitorul, Cel Ce S-a născut în Betleem; că toată înșelăciunea idolească a încetat și Hristos împărățește în veci”[6].
Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Cel din veșnicie Născut din Tatăl, „Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om” este prilej de bucurie din mai multe motive: