Răspuns:
Este 1937, anul Marii Crize economice, pe care oamenii o mai numeau și „criza lui Roosevelt“. Criza adusese greutăți tuturor. Iar lui Mary Alice, la cei cincisprezece ani ai ei, i-a adus un an haihui, un an în partea rurală a Illinoisului.
Nu se află pentru prima dată în trenul Pasărea Albastră. E doar prima oară când pleacă fără fratele ei, pe care îl știm dintr-o altă carte de Richard Peck, Departe de Chicago. Iar în gară, ca de obicei, la capătul călătoriei o așteaptă EA. E aspră, posacă, de nestăpânit și pare tare ca piatra. Bineînțeles, este bunica Dowdel, și cam așa o văd toți din jurul ei. Fata de la oraș trebuie să locuiască împreună cu ea – până când familia ei se mai pune pe picioare – într-un târg „unde nici măcar nu rulau filme“, părăsindu-și școala și prietenii. Asta însemna să nu aibă parte nici măcar de un telefon. Iar casa bunicii e cam așa: „podul ei era doldora de obiecte ciudate și de spaime. La closet te duceai în curte. Nimic modern. Totul la fel de bătrân ca bunica. Unele lucruri chiar mai vechi.“
Richard Peck, Un an haihui
Traducere din engleză de Iulia Arsintescu
Numai că doamna aceasta o cunoaște de-a fir a păr pe nepoata ei. Are „ochi la inimă“ și, după cum se vede, o îndrăgește nespus, chiar dacă nu arată asta prin cuvinte sau îmbrățișări. Vorbesc destul faptele ei. Deși e nouă în orășel, toată lumea știe deja cine este Mary Alice. Și oricum nu apucă să piardă vremea. Bunica o înscrie la școală de cum sosește cu trenul. Sunt peste tot împreună tot timpul și devin partenere în toate năzdrăvăniile – capul răutăților e mereu bunica, ea e mai rebelă decât orice adolescentă. O ajută să le strice schemele răutăcioase ale unor adolescenți obraznici care pun lumea în pericol de Halloween, merg în „căutare“ de nuci acasă la Moș Nyquist, noaptea, muncește cot la cot cu ea când își face datoria patriotică de a coace delicioasele ei tarte cu cireșe în schimbul găzduirii petrecerii Fiicelor Revoluției la bunica acasă, merg la vânătoare de vulpi și multe altele.
Bunica se înarmează cu ce prinde. Uneori te poate ademeni și cu un borcan de dulceață și un pahar cu lapte și i-ai căzut în plasă. Sfoară, sârmă, clei, dar, mai ales, cu slăbiciunile oricui subestimează puterea inteligenței. E și harnică și descurcăreață și are grijă să nu îi lipsească nimic. „Era ca o veveriță enormă, cu coadă stufoasă și șorț, care aduna mâncare pentru iarnă.“
Bătrâna are tot felul de activități. Le pune la punct pe mândrele cucoane din orășel, ba chiar se ocupă de viața unui artist nou-venit în oraș și a unei profesoare din localitate.
De-a lungul acestor escapade descoperim inima caldă, frumoasă, bine intenționată și bună ca o prăjitură făcută în casă a doamnei Dowdel. Răufăcătorii nu se pun cu ea – nici măcar bancherul orașului –, iar bunicuța știe să aibă grijă de prietenii ei și de cei mai slabi, de care se profită adeseori. Este interesant și ce înseamnă prietenia pentru ea. De pildă, domnișoara Effie Wilcox era „fie cea mai bună prietenă a bunicii, fie cea mai mare dușmancă, în funcție de zi“. Oricum, pentru înverșunata doamnă să piardă o bătălie nu este niciodată o opțiune.
Ai să râzi zdravăn, o să stai cu inima încremenită să vezi ce se mai întâmplă după ce dai pagina și vei afla ce interesantă poate fi viața la țară. Fiecare capitol, ca o povestire scurtă cu personaje pline de viață și caractere puternice, aduce noi aventuri. Singurul lucru trist e că anul haihui are doar douăsprezece luni.
Explicație:
