Răspuns:
O cronică maghiară redactată în limba latină în a doua jumătate a secolului al XII-lea, așa numita Cronică a lui Anonymus (Faptele Ungurilor - Gesta Hungarorum), relatează câteva episoade ale primului contact al ungurilor cu spațiul transilvănean. Acesta este izvorul cel mai important care atestă structurile politice care au existat în regiune în momentul venirii ungurilor.
Când descrie pătrunderea ungurilor conduși de ducele Almos în Pannonia, cronicarul relatează că între Dunăre și Tisa stăpânea ducele Bulgariei, Kean, bunicul ducelui Salanus, și pământul era locuit de slavi și de bulgari. Între Tisa și pădurea Igfon, care ține de la Ardeal la Mureș până la râul Someș stăpânea ducele Morout, al cărui nepot era numit de către unguri Menumorout, pentru că avea mulți prieteni, iar țara lui era locuită de popoare care se numeau Cazari. Pământul situat între Mureș până la castrul Orșova era în stăpânirea ducelui numit Glad, venit de la Vidin. Într-un alt pasaj este relatată lupta cu Glad, care avea printre oștenii săi pe bulgari, pecenegi și pe români. Deci în ducatul său se afla populație românească. Urmașul lui Glad a fost Ahtum, ucis în timpul regelui Ștefan cel Sfânt. Asupra cronicii planeaza multe semne de intrebare in primul rand in ceea ce priveste autenticitatea, iar unii autori sustin ca nu are relevanta istorica. Alexandru Madgearu scrie in The Romanians in the Anonymous Gesta Hungarorum. Truth and Fiction, Centrul de Studii Transilvane (Bibliotheca Rerum Transsilvaniae, XXXIV) Cluj-Napoca, 2005 (p 21) ca sursa este tendențioasă si propagandistică. Alexandru Madgearu, Ioan Pop, Paul Robert Magocsi și mulți istorici contemporani nu recunosc autenticitatea manuscrisului. Într-un alt pasaj din cronică este reluat conflictul dintre ducele Arpad și ducele Menumorut, care avea reședința în cetatea Biharia. Arpad i-a cerut prin doi soli pământul său, invocând dreptul strămoșului său, hunul Attila. În răspunsul său, Menumorut a respins cererea lui Arpad, afirmând că el stăpânea acea țară prin grația stăpânului său, împăratul de la Constantinopol.
După relatarea victoriei de lângă Meseș asupra trupelor lui Menumorut, este descrisă Transilvania, țara de peste păduri. Aici stăpânea un anume Gelu, român. La cererea lui Tuhutum, a fost trimis un spion în țara lui Gelu. Acest spion a relatat la întoarcere despre bogăția țării lui Gelu, care era locuită de români și slavi (Blasii et Sclaui), care nu aveau alte arme decât arcul cu săgeți. În continuare este povestită bătălia dintre trupele maghiare și cele ale lui Gelu, ducele românilor. După victorie Tuhutum s-a stabilit în țara lui Gelu. Cronicarul menționează descendenții lui Tuhutum până la acel Gyula care a fost capturat de Ștefan cel Sfânt, când acesta a ocupat Transilvania.
Sunt relatate în continuare pierderile teritoriale ale lui Menumorut, care la un moment dat a vrut să meargă în Grecia, adică în Bizanț, după ajutoare. După alte episoade despre alte bătălii ale ungurilor în alte părți ale Pannoniei, cronicarul revine la Menumorut și la asedierea cetății Biharia. Ducele a fugit cu familia în pădurea Igfon. După cucerirea Bihariei Menumorut a trimis solie la Arpad că se supune și i-a dat fiica de soție pentru fiul său Zoltan. În anul următor Menumorut a murit fără urmași și țara sa a rămas ginerelui său.
Este evident că dintre ducii amintiți aici - niciunul nu are titlul de voievod - doar Gelu a fost român, iar în țara sa locuiau români și slavi. Țara lui Glad era locuită de români și probabil bulgari. Despre Menumorut și Glad s-ar putea afirma mai degrabă că au o origine bulgară decât românească. Aceste precizări se impun într-o abordare critică a izvoarelor despre primele structuri politice cunoscute din Transilvania. Este evident că Gelu a stăpânit un stat româno-slav. În schimb, celelalte două ducate, ale lui Menumorut și ale lui Glad, se aflau fie sub suzeranitatea bulgară, fie sub cea bizantină.
Din aceeași cronică aflăm că ungurii care au ocupat țara lui Gelu au coabitat cu localnicii și abia Ștefan cel Sfânt, deci după anul 1000, a cucerit Transilvania. Ținând cont și de alte surse, inclusiv arheologice, care atestă prezența maghiarilor în unele regiuni ale Transilvaniei încă din secolul al X-lea, ca de exemplu la Cluj-Napoca și la Alba-Iulia, deci pe Someș și pe Mureș, se poate presupune că populație maghiară a pătruns în Transilvania la începutul secolului al X-lea. Conducătorii lor s-au substituit unor conducători români și au format o structură politică în care au coabitat români, slavi și maghiari. În jurul anului 1015 această structură politică a fost ocupată de Ștefan cel Sfânt.
Sper că te-am ajutat :/
