Poezia,, Floarea-Soarelui '' de Radu Stanca aparține genului epic.
Sens conotativ al cuvintelor "noapte" şi "trup": În ziua secerişului, sătenii s-au trezit cu noaptea în cap. *Când i-a zâmbit, a simţit că este trup şi suflet alături de el.
Rolul cratimei în structurile "mă-nvârt" şi "floarea-soarelui"
In prima structură, cratima leagă două cuvinte pentru a le pronunţa fără pauză, pentru înlocuirea vocalei iniţiale "î" şi pentru păstrarea măsurii şi ritmului versurilor.
In structura a doua, cratima se foloseşte pentru scrierea corectă a unui cuvânt compus.
Câmpul semantic al "luminii": strălucitoare, răsari, raze, soare.
Mărci lexico-gramaticale ale eului liric:
- pronumele la persoana I singular: mă, mi-, eu, mei, îmi, -mi, mele si verbe la persoana I: -nvârt, aplec, stau, ridic, simt. (adresarea directă prin
pronume de persoana a II-a : ta, tu, tine si verbe la persoana a II-a: trimiţi, apui, răsai).
Tema iubirii, motivul solitudinii.
Măsura versurilor este de 10-11 silabe . Rima în prima strofă este îmbrăţişată iar în următoarele trei strofe este încrucişată.
Figură de stil: Personificarea “zarea călătoare” ilustrează efemeritatea sentimentului de iubire. Poetul caută iubirea, iar când o găseşte realizează că acesta trecător, întrucât dispare precum “zarea călătoare”, iar eul liric se simte trist şi dezamăgit până când sentimentul înălţător apare din nou.
Ultimele două strofe sugerează revenirea speranţei pentru a trăi o nouă iubire, metafora soarelui sugerând lumina şi strălucirea acestui sentiment. Iubita este fiinţa care readuce în inima eului liric dragostea, acea “frenetică substanţă” ce constituie esenţa vieţii, exprimând certitudinea fericirii viitoare: "simt". “Câmpul plin” este metafora pentru sufletul poetului în care se iveşte o “harnică speranţă”- personificare ce exprimă nădejdea că va regăsi fericirea pierdută. Iubirea îi dă poetului forţa creatoare, ilustrată prin metafora ”florile fiinţei mele”, revigorându-i întregul trup, care începe să pulseze sub acţiunea sentimentului ce-i “urcă prin arterele rebele”. Catrenul are măsura de 10-11 silabe şi rima încrucişată.
Titlul poeziei ilustrează dependenţa eului liric de iubire, prin sensul conotativ pe care-l are substantivul compus "floarea-soarelui". Sufletul poetului, asemenea plantei care se roteşte după soare, "floarea-soarelui", este în continuă căutare a iubirii care îl încălzeşte, îi dă strălucire, viaţă şi, mai presus de toate, puterea de a rodi, de a-şi desăvârşi opera sub razele binefăcătoare ce-i mângâie sufletul. Eul liric este sortit să caute şi să descopere acest sentiment fără de care nu ar putea crea, întrucât o floare fără lumină şi fără soare nu poate rodi, ci se veştejeşte şi moare.
