Să nu prelingă, sa nu pice
Viu spiritul, robit în ea,
La azimi albe să-l ridice:
Sfiit pruncia ei trecea.

Sori zilnici, grei, ardeau sub dungă,
Usor sunau în răsărit;
Și nori ce nu stiau s-ajungă
Și munții, câți va fi-întâlnit,

Suiau cu iezerii, să cate
La anii falnici, douăzeci.
Vedeau din ceasul ce nu bate
- Din timp tăiat cu săbii reci.

As dori o an aliza a poeziei statura de Ion Barbu