Răspuns:
Era o seara friguroasă. Cu toții luasem cina, nu ne săturasem , doar cât să ne țină câteva ore. În timp ce mâncam mă gândeam la toate cruzimile care se întâmplă în lume şi la toate răutățile dintre oameni care m-au făcut pe mine astăzi să fiu aici. Am mers spre camerele noastre reci şi m-am băgat în pat acoperindu-mă până în gât cu pătura subțire, deşi nu îmi ținea de cald măcar îmi oferea iluzia de protecție împotriva frigului. Am început să îmi fac mii de gânduri, pozitive, spre surprinderea mea. Imi veneau în minte imagini despre momentul în care voi avea permisiunea să plec să-mi văd familia si prietenii. Nu puteam să dorm, aveam impresia că ziua de astăzi se terminase prea repede si nu mă simțeam în stare să mă liniştesc. Mi-am luat paltonul în spate şi am ieşit uşor din cameră, asigurându-mă că toți dorm. Când am ajuns la uşă îl văd pe un coleg de pe patul de sus cum se uita la mine cu ochi pătrunzători fără să imi zică ceva.
Am ieşit cu uşurință , unul dintre gardieni dormea buştean, iar celălat era în bucătărie căutând resturi . Am ieşit în spatele clădirii unde mergeam de obicei ca să îmi adun gândurile. Era din ce în ce mai rece, iar întunericul parcă îmi creiona
siluete care defapt erau doar în mintea mea. M-am aşezat pe o scândură pe care eu am aşezat-o acolo ştiind că voi mai veni aici de multe ori. Afară era prea linişte, însă în mintea mea aveam doar regrete a tot ce făcusem aici si tot ce învățasem. Deja simțeam că toate astea nu erau pentru mine, nu puteam tolera astfel de cruzimi şi comportamente. Incercam să mă liniştesc si admiram cântecul greierilor. Pentru prima dată de când sunt aici poarta era deschisă şi nimeni nu era prin înprejurime. Din reflex m-am ridicat în picioare cu gândul să fug fără să ma uit înapoi. Deja simțieam cum picioarele se îndreptau spre libertate. Ceva m-a oprit, era gândul la cei dragi. M-am întors repede în cameră văzându-l pe acelaşi coleg, dar acum zâmbind. M-am aşezat în pat cu gândul că în trei luni voi putea pleca acasă. Deodată simt în ceafă o răsuflare şi mă întorc brusc, văzându-l pe colegul de lângă uşa care mă implora sa fug cu el , atunci mi-am dat seama că el deschise poarta şi pregătise totul. M-am ridicat şi în mintea mea erau o mie de gânduri. Fără să zic nimic m-am uitat în ochii lui iar el şi-a dat seama ca vreau să fac asta. Am ieşit afară şi am alegart direct spre poartă fără să ma uit înapoi. Alergam atât de tare încât simțeam că pluteam. Nu mai vedeam şi nu mai auzeam nimc, singurul lucru la care mă gândeam era să plec din țară. Deodată m-am oprit gândindu-mă la cei dragi şi că în patru luni îi voi revedea. Acum alergam în sens invers îndreptându-mă spre unitate iar colegul meu nici nu m-a observat. Am intrat cu uşurință în cameră gâfâind, dar cu gândul că am făcut algerea potrivită. A doua zi am aflat că colegul nostru a fost prins şi împuşcat, eu poate am fost laş dar măcar am făcut alegerea potrivită iar acum sunt în viață
