Răspuns:
Coboara-n lut parintii, rand pe rand,in timp ce-n noi mai cresc gradinile.Ei vor sa fie radacinile, prin cari ne prelungim pe subt pamant. (“Parintii” - Lucian Blaga)Parintii, doua chipuri sfinte ce ne apar in fata ochilor atunci cand rostim acest cuvant.Orice copil, vede in aceste persoane niste fiinte marete ce ne sunt mereu aproape, oamenifara de pacat, puternice stanca in marea involburata. Fiind la o varsta frageda, ei incearcasa isi depun toate eforturile atat fizice cat si morale pentru a cultiva in sufletele noatreacele sentimente nobile, si ganduri frumoase. Nimeni, niciodata nu va fi in stare sa sacrifice atato multime de lucruri precum ei, parintii nostri, numai pentru a ne insufla optimismul siambitia de care avem nevoie pentru a ne constru un viitor. E trist sa realizezi, ca unul dintreei nu iti mai poate calauzi drumul vietii, e trist sa stii ca nu-l mai poti avea alaturi.Tot ce a fost mai frumos si mai scump inimii, se contopeste cu pamantul odata cu pierderea fiinteidragi. In acelasi timp, pe umerii nostri raman saci cu responsabilitati, griji si nelinistiri.Aceeasi soarta a avut-o si Gheorghe din romanul "Frunze de Dor". In caracterizarea acestuia predomina modul indirect. Ramas orfan de mic copil"inca nici nu i se putea sui singur pegenunchi cand a ramas fara dansul", Gheorghe face tot posibilul pentru a umple aces gol imens din sufletul sau, si cel mai des, o face prin intermediul lucrului cu pamantul. Putem identifica conditiile grele in care traia acesta, lipsa bucuriilor si a nazbatiilor din copilarie"a invatat sa-si faca singur jucarii", dar si toate muncile câmpului,lucrând din greu.
