Răspuns:
1.Strămoșii noștri au fost un popor care în decurs de 8 mii de ani (începînd cu cultura Cucuteni-Tripolie) a viețuit în același areal: spațiul Carpato-Dunăreano-Nistrean. În cadrul acestui areal teritoriul populat se micșora, atunci cînd în vremuri de restriște strămoșii noștri se retrăgeau în păduri sau munți și revenea la limitele sale cînd pericolul trecea. Continuitatea de habitat a strămoșilor noștri pe teritoriul lor istoric este dovedită de cercetări istorice, antropologice, genetice și lingvistice.
2. Acest popor a stat la originea multor civilizații antice – de la cele orientale pînă la majoritatea celor europene, inclusiv greacă și romană.
3. Dacă ne referim la strămoşii moldovenilor care au trăit la începutul erei noi, aceștia au fost geto-dacii - locuitorii unui stat antic mare Dacia, care ocupa teritoriul de la Bug (Ucraina) pînă la frontierele Germaniei moderne. Dunărea era frontiera de sud a Daciei. Geto-dacii erau purtătorii culturii și limbii getice (tracice), care aparţine grupului limbilor protolatine (anterioare limbii latine).
4. În anul 106 Imperiul Roman a ocupat circa 20 % din teritoriul vechii Dacii, formînd provincia Dacia, pe care au fost nevoiți să o părăsească sub loviturile dacilor liberi în anul 271. Ca urmare a acestor evoluții în istoriografia românească și cea moldovenească au apărut teorii cu privire la romanizarea dacilor și ca urmare a originii romane a valahilor și moldovenilor. Menționăm faptul că adept al acestei teorii a fost și cronicarul moldovan Miron Costin, educat în Polonia catolică (latinizată), care a invocat în susținerea versiunii sale privind originea romană a moldovenilor, argumente care mai tîrziu au fost infirmate de cercetările arheologice. Prin romanizare se înțelege latinizarea, adică trecerea populației la limba latină (romană). Dar o asemenea tranziție nu a avut loc, deoarece locuitorii Daciei romane (încă pînă la includerea teritoriului ei în cadrul Imperiului Roman) vorbeau o limbă asemănătoare cu cea latină, avînd o cultură bogată și originală. Anume prin aceasta se explică faptul că limba moldovenească este apropiată de limbile așa-numitei grupe romanice.
5. Pe parcursul istoriei lor (cel puțin din secolul al XII-lea) moldovenii niciodată nu s-au autodenumit români, iar limba lor – română. Ei își numeau limba moldovenească, iar pe sine – moldoveni! Despre aceasta mărturisesc numeroase documente – letopisețele moldovenești (inclusiv opera lui Miron Costin), actele cancelariei domnești, documentele din arhivele altor state.
6. Românismul, în lipsa cunoștințelor despre adevărata lor origine, a apărut și s-a dezvoltat în mediul valahilor transilvăneni, teritoriul cărora intra în componența regatului Ungar. Această teorie, după cum a fost arătat mai sus este greșită, însă românismul i-a ajutat pe valahii transilvăneni să se autoconștientizeze ca națiune „nobilă” cu vechi rădăcini și în așa mod să se păstreze și să se salveze de asimilarea de către națiunile privilegiate ale regatului Ungar. Astfel, la o anumită etapă a dezvoltării valahilor transilvăneni, românismul a jucat un rol pozitiv.
7. Românismul a avut rolul său, la drept vorbind discutabil, în perioada unirii Principatelor la mijlocul secolului al XIX-lea. O parte a intelectualității moldovenești – scriitorii, politicienii, militarii cei mai activi, tineri, romantici, dar puțin experimentați au adoptat românismul ca stindard pentru unirea și salvarea, după cum credeau ei, a națiunii. Ca urmare a șmecheriei Bucureștiului și lipsei de experiență a „tinerilor” și romanticilor moldoveni au fost încălcate înțelegerile internaționale despre denumirea noului stat – „Principatele Unite a Moldovei și Valahiei”. Treptat limba și cultura moldovenească au fost „privatizate” de valahii mai numeroși sub o denumire comună – românești.
8. Astfel, românismul nu poate fi acceptat astăzi de moldoveni (și posibil de românii contemporani) din următoarele cauze:
• Noi nu sîntem urmașii Romei și avem puțin în comun cu populația Imperiului Roman, eterogenă din punct de vedere etnic și cultural. Strămoșii noștri, purtători ai unei bogate și pozitive culturi nu se puteau bucura de masacrele în masă a gladiatorilor stînd în tribunele „arenelor”, la fel cum nu puteau să împărtășească principiile fundamentale ale Romei – „dezbină și stăpînește”, „pîine și distracții”. Poporul și cultura noastră au nu 1900 de ani, cum încearcă să demonstreze majoritatea istoricilor români, ci mult mai mult.
