Buna!
Era o zi întunecoasă și tristă de toamnă. Ploaia cea lentă, plină de cristale mici ce cadeau din norii cenușii, s-a terminat iar un soare slab dar blând a pus stăpânire pe cerul pe jumătate cenușiu. Frunzele cad din copacii goi, abandonându-i într-un dans lin prin aer, alcătuind un covor ruginiu pe pământul abia blestemat de ploaia cea obraznică. Vântul șuiera ușor printre copacii goi, fiind singurul ce îi mai iubește după ce au fost abandonați de păsările ce străbat cerul ca niște săgeți și de frumoasele și verzile frunze.
Merg pe trotuarul umed, presărat ușor cu frunze roșiatice, ruginite și moarte, omorâte de toamna cea melancolică și tristă. În drumul meu, îmi apare în față un bărbat înalt, bine făcut, cu pielea albă ca laptele, părul auriu ca grâul binecuvântat de razele calde ale soarelui, ochii verzi și pătrunzători, ca două smaralde. O singură privire îți poate pătrunde în suflet, să te citească și să-ți provoace fiori reci pe șira spinării.
În mintea mea se petrecea un mic război, iar informațiile se încurcau între ele ușor. Într-un final, mi-am amintit de unde cunoșeam acea privire, acel chip și corp. O carte îmi veni în minte, cu coperțile verzi ca smaraldul și paginile îngălbenite de timp. Literele ca niște furnici erau așternute ici-colo, formând povești pline de taină și mister. Pe copertă, cu litere mari de tipari scriau cuvintele ,,Amintiri din copilărie".
Era Nică, băiatul cel năzdrăvan, cu un trecut plin de întâmplări hazlii, care mi-a făcut îndepărtata copilărie mai frumoasă, mai luminată, în timp ce stăteam sub bătrânul nuc citind paginile îngălbenite. Un zâmbet mi se formă în obraji, amintindu-mi de acele vremuri. M-am oprit și l-am abordat, cu o timiditate și o teamă în voce.
-Tu ești Nică, din amintiri din copilărie! Ești cel care mi-a făcut viața mai frumoasă, mai luminoasă și plină de soare!
-Da, sunt eu. Am avut o copilărie plină de peripeții și mă bucur că le-am putut așterne pe foi, împărtășind magia cu toată lumea.
Ne-am așezat sub un nuc, ca nucul bătrân care mă apăra și adăpostea mereu într-o îmbrățișare, în timp ce intram în universul magic al cărții. Mii de amintiri îmi trecură prin minte, amintiri din dulcea mea copilărie.
Am stat de vorbă minute bune, amintindu-ne de copilăriile noastre frumoase, dulci și pline de aventuri. Ne-am ridicat de pe iarba umedă ce se ondula ușor în bătaia vântului și am pornit pe drumuri diferite, uitând de melancolia și tristețea adusă de toamna rece și cu un zâmbet vesel pe față, cu gândul la copilărie...
Aceasta compunere a fost făcuta cu gândul ca Nica are 25 de ani!
Daca este greșit o voi reface!
Sper ca te-am ajutat!
