Moșul se aseaza cu grija, cu tact pe covorașul de lângă soba. Pana și după cum se aseaza îți dai seama ca e împovărat de ani. Își freacă mâinile sa și le mai încălzească și sufla ușor. Și respirația parca ii e înghețată. Cred ca e sloi de gheata după drumul lung, lung pe care l-a parcurs. Ma așez și eu lângă el, sunt ușor emoționat sper sa nu fac ceva greșit. Sper sa nu-l dezamăgesc pe Moș Crăciun. Fulgii din barba sa moale, parca din catifea se topesc ușor la contactul cu caldura focului. Ma uitam așa la el, sper ca nu prea insistent căci ma simteam pierdut in nuanțele de roșu de pe veșmintele sale. Moșul mi-a aruncat o privire și mi-a zis cu vocea îmbătrânită:
-Sa știi ca atunci atunci când i-ai împrumutat Ioanei creioanele colorate când ea și le-a uitat, m-a făcut sa ma simt așa mândru de tine. Tu te-ai simțit bine?
Niciodată nu ma gândisem la asta. Atunci când mi-a spus ca e mândru de mine M-am simțit așa... special, intr-un fel in care nu-l cunosc și nu l-am simțit prea des. Dacă M-am simțit bine sa fac asta? M-am simțit bine căci am văzut-o pe Ioana fericita, iar lui Moș Crăciun i-am zis chiar asta.
-De fiecare data când faci un lucru bun, ma faci așa mândru de tine, ar trebui și tu sa te simți la fel, e un lucru minunat, îmi spune el cu vocea lui groasa, dar intr-un fel calda. Dar știi când sunt și mai mândru de tine? Când faci o greșeală, îți pare rău, te ridici in picioare și îți ceri scuze cu toată inima ta, cum ai făcut atunci când ai dărâmat telefonul doamnei educatoare de pe masa. Și atunci am fost așa mândru. Ești un copil atât de bun, dar mai presus de toate ești un copil.
Spunând asta îmi pune mâna pe cap și-mi ciufulește parul negru ca noaptea, moștenit de la mama. Mănușa lui albă pare și mai albă prin firele mele de par.
-Sa nu te grăbește sa crești, puștiule, îmi grăiește el blajin. Mâine dimineața te va aștepta o surpriza, exact ce ți-ai dorit.
M-am sprijinit de el, genele mi se par grele, iar pleoapele mi se închid, încet, încet, pana când se vede numai negru, nimic.
Dimineața, ma trezesc pe covoraș, iar șemineul e stins, nicio scânteie. Mama grijulie m-ar fi întrebat dacă nu mi-a fost frig, dar nu mi-a fost. Am fost învelit de amintirile de asta noapte, mai călduroase decât toate paturile de pe pământ. Unii ar spune ca a fost doar un vis, dar știu ca nu e, însă acum gândul îmi sta numai la surprizele de sub brad.
