Răspuns:
Piesa „Jocul de-a vacanţa” are un titlu cu mai multe chei. Chiar dacă aminteşte de secvenţele ludice ale copilăriei, titlul lui Sebastian este grav, mult mai grav şi mai complex decât lasă să se înţeleagă. Deşi s-a bucurat întotdeauna de mare succes la public, fiind tratată regizoral mai ales în registrul comic, piesa ascunde adevăruri grele, neliniştitoare. Dacă scrijelezi cu unghia hermeneutică stratul subţire de var care asigură nivelul prim, dulce al piesei, dai de celălalt nivel, ascuns şi amar, care duce spre tragic. Cheile de interpretare sunt ascunse în titlu. Sintagma „de-a vacanţa” este o structură specifică lumii copiilor. Avem de-a face cu un joc acceptat, în care personajele se lasă furate de taina ludicului. Personajele se joacă, de fapt, „de-a ca şi cum am fi în vacanţă”. Ele depăşesc uşor barierele realului şi intră în roluri asumate, care le divulgă tainele ascunse până acum, ale firii. „Jocul” presupune o rupere de contingent, o putere de a intra cu toată încrederea în jocul secund al realului, cu alte legi, cu alte principii. În aceste fiinţe dominate de existenţa rutinieră ideea de vacanţă trezeşte la viaţă o umanitate ascunsă, sufocată de automatismele şi banalitatea vieţii cotidiene. În vacanţă omul îşi permite să fie altul decât în restul anului. Ca atare, vacanţa permite fiecărui personaj să se apropie de esenţa firii sale, să o scoată la lumină şi să trăiască „întru”acea esenţă. Numai vacanţa permite această răsturnare de situaţie. Un fond omenesc esenţial iese la lumină prin joc, urcă din adânc prin imersii nebănuite numai în zilele de vacanţă, ca apoi să coboare iarăşi în adânc, să se lase dominat de banalul existenţei rutiniere.
