Menumorut a fost un voievod al unei părţi din Câmpia de Vest a Transilvaniei în timpul Evului Mediu timpuriu. Stăpânirea lui Menumorut s-a întins peste Crişana, între râurile Tisa, Someş şi Mureş, fiind o formă de organizare mai veche pe care a acesta a moştenit-o de la înaintaşii săi. Menumorut se declară vasal al împăratului Bizanţului atunci când solii maghiari îi solicită să se supună puterii ducelui ungur Arpad. Iniţial, maghiarii au încercat să îl aducă la supunere pe Menumorut pe cale diplomatică.
Trimişii lui Arpad, Usubuu şi Veluc, venind în fortăreaţa Bihor, au salutat pe ducele Menumorut. La urmă însă au pretins teritoriul numit mai sus. Ducele Menumorut i-a primit însă cu bunăvoinţă, şi dându-le diverse daruri, a treia zi le-a cerut să se întoarcă la ei acasă. Totuşi, le-a dat răspuns, zicându-le:
„Spuneţi-i lui Arpad, ducele Ungariei, stăpânul vostru, datori îi suntem ca un prieten unui prieten, în toate care îi sunt necesare, fiindcă este om străin, şi de multe duce lipsă. Teritoriul însă pe care l-a cerut bunăvoinţei noastre nu i-l vom ceda niciodată, cât vom trăi. Ne-a părut rău că ducele Salanus i-a cedat un foarte mare teritoriu, fie din dragoste, după cum se spune, fie de frică, ceea ce se neagă. Noi însă nici din dragoste, nici de frică, nu-i cedăm din pământ, chiar şi cât cuprinde un pumn, deşi a zis că este dreptul lui. Şi vorbele lui nu ne tulbură inima, deşi ne-a arătat că descinde din neamul regelui Attila, care se numea biciul lui Dumnezeu, şi chiar dacă pe calea violenţei a răpit acest teritoriu de la strămoşul meu, dar acum însă graţie stăpânului meu, împăratul din Constantinopol, nimeni nu poate să mi-l smulgă din mâinile mele“. Şi zicându-le acestea, le-a dat permisiunea să plece.
