Prâslea, în timp ce se luptă cu zmeul, se făcu că zărește pe mama zmeului, zmeoaica cea de aur cu chip de fier, ce nu cruță pe nimenea. Prâslea, duhnind a frică, văzând că nu-i s-o-ntoarcă, începe a striga pe fata de împărat, ce era mâncată deja. În burta zmeoaicei se auzea strigătul de ajutor al bietei mezine. Luându-și inima în dinți, Prâslea sări de apucă pe zmeoaică de după gât, o trânti neasemuit în pământ, de imediat ce văzu că dă din picioare, scoase paloșul și despică pe monstru-n două. Fata de împărat ieși din burta zmeoaicei, bucuroasă nevoie mare.
Zmeul, văzând o poartă de scăpare, începe a fugi spre răsărit, unde, deodată, cade într-o groapă nesfârșită, unde-l va găsi pieirea. Prâslea luă-n cârcă pe fata cea mică și începu a urca pe frânghie. Frații săi, resemnându-se cu însurarea cu cele două fete mari, traseră pe Prâslea deasupra gropii găsite și-l dură la palat, de unde urcă la tron după moartea tatâne-său.
Și vețuiră în pace, și presupun că și amu trăiră.
