Măgărușul era copilul cel mic al lui Mag,
măgarul cel puternic și bun, și al Mamei Rafira.
Într-o bună zi, părinții l-au trimis pe Măgăruș
să cunoască lumea pentru că Lumea trebuie
cunoscută de fiecare pe cont propriu!
După întoarcerea din lume, Măgărușul se
trezi voios și plin de putere. Se duse la părinții
săi și începu să le povestească ce văzuse pe
unde cutreierase.
– Ar fi minunat dacă ai scrie o carte
despre toate acestea! îl sfătui tatăl. Spuse
așa, la întâmplare, vorbele rămân sărace și
neputincioase… Într-o carte, alese cu grijă, puse
într-un anumit fel, unele lângă altele, cuvintele
devin mult mai puternice, capătă suflet mare,
se ajută unele pe altele… Într-o carte, fiecare cuvânt este ca un copac într-o pădure:
rămâne el însuși, dar împrumută și din forța de necuprins a pădurii.
– Chiar, băiatul meu, de ce nu scrii tu o carte? Mulți scriu… Scrie și tu! Uite, îți cumpărăm
noi, de la magazinul din centru, cerneală și hârtie. Și toc și peniță îți cumpărăm! adăugă
binevoitoare Mama Rafira.
Măgărușul stătea pe gânduri.
Nu știu… la scris nu mă prea pricep. Și apoi, ca să scriu o carte, pe lângă cerneală, toc
și hârtie, mai ai nevoie și de talent!
– Nu-i nimic, dragule, îți cumpărăm noi și talent, că doar de asta muncim noi… Numai
să ne spui tu unde se dă talentul acesta, bătu-l-ar vina să-l bată, și-ți cumpărăm… Cât vrei
îți cumpărăm!
– Rafiră, nu te băga! Talentul nu-l poți cumpăra decât de la tine însuți, Măgărușule!
zise Mag zâmbind. Dacă există, bineînțeles… Dacă nu, tragi obloanele la magazin și gata!
Ar trebui să încerci să scrii o carte despre cele văzute în călătoriile tale! Altfel, cum vrei
să afli dacă există marfa asta la magazinul tău sau nu? Eu zic că talent la vorbit ai, poate
ai și la scris!
Se porni măgărușul pe treabă și începu să aștearnă pe hârtie cuvânt după cuvânt,
propoziție după propoziție. Câteodată, ce scria noaptea nu-i mai plăcea a doua zi, când
recitea. Rupea foile și lua totul de la început. Când i se părea că gândul nu calcă bine pe
cuvânt, ștergea cuvântul acela și punea altul în loc. Nu-i plăcea nici acela? Îl ștergea și îl
înlocuia cu altul și, tot așa, până când vorbele se adunau, unele lângă altele firesc, cum
se adună stelele pe cer.
Zile în șir, în fiecare noapte, Măgărușul avu de scris câte o poveste: despre Vânt,
despre Furnici, despre Doi dovleci răi și nătărăi, buzați și bosumflați, despre Arici
și despre Greiere, despre Libelulă. Nu uită de Mierlă și de Ciocârlie și nici despre
Vulturelefantoracucrocodilzebrocapradelfin nu uită să scrie.
Când ajunse la sfârșit, când nu mai avu ce să spună, Măgărușul era istovit, ca după o
boală grea. Puse toate foile între două coperte groase, apoi scrise mare și apăsat titlul
Povestirile măgărușului.
