„În sfârșit, mai merge Harap-Alb cu fata împăratului cât mai merge, și de la o vreme
ajung și ei la împărăție. Și, când colo, numai iaca ce le ies înainte împăratul Verde, fetele sale,
Spânul și toată curtea împărătească, ca să-i primească. Și văzând Spânul cât e de frumoasă fata
împăratului Roș, odată se repede să o ia în brațe de pe cal. Dar fata îi pune atunci mâna pe piept, îl brâncește cât colo și
zice:
– Lipsește dinaintea mea, Spânule! Doar n-am venit pentru tine, ș-am venit pentru Harap-Alb, căci el este
adevăratul nepot al împăratului Verde.
Atunci împăratul Verde și fetele sale au rămas încremeniți de ceea ce au auzit. Iar Spânul, văzând că i s-a dat
vicleșugul pe față, se repede ca un câine turbat la Harap-Alb și-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloș, zicând:
– Na! așa trebuie să pățească cine calcă jurământul! Dar calul lui Harap-Alb îndată se repede și el la Spân și-i
zice:
– Pân-aici, Spânule! Și odată mi ți-l înșfacă cu dinții de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului, și apoi, dându-i
drumul de-acolo, se face Spânul până jos praf și pulbere”.

Se da exercitiul:De ce calul a așteptat până în acest moment pentru a-l scoate pe Spân din scena basmului, deși ar fi putut să-l ucidă mai demult? Argumentează rolul de „rău necesar” pe care antagonistul îl îndeplinește în călătoria-inițiere întreprinsă de erou.