o idee principala și doua idei secundare din fragmentul următor :

"Altminteri, moş Timofte era omul cel mai corect și mai cinstit care se pomenise pe acele meleaguri. În cei cincizeci de ani de când deretica* prin şcoală nu lipsise şi nu întârziase niciodată de la slujba lui. [...] Pe cei care fugeau de la ore îi dibuia în orice ascunziş, oricât de iscusit ar fi fost ales, ceea ce nu era deloc uşor pentru că atât curtea, cât mai ales grădina şcolii, nesfârşită, ca orice spațiu al amintirilor din copilărie, şi plină de pomi, de copaci uriaşi cu scorburi înfricoşătoare, de tufişuri, de tot felul de clădiri şi ziduri cărora nu li se prea ghicea rostul, ofereau ascunzişuri cu duiumul. Îi dibuia oriunde pe chiulangii [...] şi-i ocăra năprasnic cu vorbele. În acele momente puteai să afli de la dânsul toți oamenii de seamă pe care îi dăduse şcoala de-a lungul generațiilor, dascăli, profesori, scriitori, artişti, savanți, „oameni care au înţeles că școala este un cuib în care înveți să te înalți în văzduh”.​