Citeşte urmatorul fragment:
In prima zi de scoală, la 15 septembrie, Creangă intra în clasă zâmbitor, când era în toane bune, si cu
gust de vorbă zicea „Bună ziua". Copiii lui fiind de clasa întâi, intraţi abia acum în şcoală şi plini de frica
necunoscutului, el lua fata potrivită [...]. Apoi îi rânduia în bănci după înălțime. Odată sfârşită aşezarea prin bánd,
Creangă se ducea înspre catedră, care era numai o masă, lua scaunul de acolo şi-l punea lángă bănci, apoi se
așeza pe el. Mişcarea aceasta trezea, firește, curiozitate și temere și în tăcerea anxioasă* micile inimi băteau cu
putere. Diaconul îi întreba deodată, mângâindu-i cu „măi țâcā", ce jocuri ştiau să se joace, dacă se jucau de-a
,baba-oarba”, „mijoarca", „paiul", „ulcicuta", „puia-gaea", „inelus-învårtecus", cum le jucau, cine era mai tare la
unul și la altul și alte de acestea. O uşurare mare se producea în sufletele copiilor, urmată de veselie. Copil,
prinzând inimă, intrau fireşte în vorbă, şi diaconul le făgăduia - nici mai mult, nici mai putin - să-i pună să se
joace jocurile ce ziceau că le ştiu. Cu astfel de vorbe trecea un ceas și clopotelul suna, scuturat poate la scolita
chiar de Creangă, care era acolo unicul și de toate. Recreaţia ţinea un ceas întreg. După ce trecea ora de
recreație, institutorul venea în curte în mijlocul copiilor, dacă era vreme bună, și se arăta gata să se joace cu ei
jocurile de care vorbise. [...]
După un ceas de joacă, [...] le da drumul milităreşte în şiruri de câte doi, cu porunca de a se
păstra rânduiala aceasta cât mai departe în oraş. După un astfel de început de şcoală, copiii erau nu se
poate mai bucuroși și după-amiază veneau cu toată voioșia. Acum Creangă sta iar de vorbă, intrebandu-i
amănunțit cu mâi țâcă" în sus, .mai tâcă" în jos cum îi cheamă: Care le e numele de botez? Dar cel după
tată ori după mamă? Cum se numește târgul? Pe cine au ca vecini? Astfel de întrebări uşoare linişteau pe
toată lumea asupra firii școlii și dădeau oricui sentimentul că ştie ceva. Ceasului de convorbire între copii
și institutor îi urma iarăși un ceas de recreație, după care, afară ori în clasă, Creangă făcea cu copiii
puțină gimnastică. O învățase de la Soueris* ori de la altcineva, fapt este că institutorul era foarte mândru
de această noutate. Părintele Vasile Grigorescu, fostul lui catihet supleant* la Fălticeni, vizitându-l la
şcoala din Păcurari, rămase mirat de ceea ce nu mai văzuse în nicio şcoală, anume, de gimnastica
mâinilor pe care o făcu Creannä сumniii la sfarsitul​