Într-o zi, iepurele și ursul se întâlniseră la marginea unei păduri. Iepurele îi zise:
- Bună, ursule! Ce-ai mai îmbătrânit! Nu te-am mai văzut o iarnă întreagă. Ce ai făcut?
- Ei, dragule! Am hibernat în bârlogul meu. Sau mai bine zis, m-am culcat într-o seară si m-am trezit abia peste 3 luni.
- Ce bine de tine! Ai stat la căldură, nu ca mine. Ce-as fi vrut sa fiu un urs.
- Nu te entuziasma prea tare. Simt cum trece viata pe lângă mine. La ce bun să dormi în continuu? Mai degrabă mi-as fi dorit sa fiu un iepure, ca să zburd pe campii.
- Nu stiu ce să zic, ursule. Eu sunt cel mai usor de vânat. La tine e mai greu. Deși aleargă, restul fraților mei iepuri au fost prinși de vanatori. Ei bine, urechile mele mari aud niste foșnete de frunze prin apropiere. Ne mai auzim! La revedere!
- La revedere, dragă iepure!
