Continuare: Am alunecat usor zgribulind de frig, pe zapada tabacita de piciorusele copiilor veseli, ca mai apoi sa ating pamantul inghetat de sub cojocul alb ce imbraca tinutul fanteziei. Am ramas acolo, singura, uitata. Tresaream la fiecare fulg ce cadea lin in preajma mea, chicotind la fiecare sunet cristalin ce se finaliza in rasete de ingeri sub chip de copii , amestecate in gerul cumplit, astfel ca nasul si obrajii lor erau de un rosu aprins, vesel si gingas. Mi-as fi dorit sa fiu iar deasupra lor, sa-i vad din inaltul cerului, bucurandu-ma odata cu ei de minunea alba, de fluturii albi ce cadeau necontenit din vazduh. Apoi mi s-a facut frig si-am inceput sa plang. Lacrimi curgeau pe obrajii reci devenind mici perle de cristal care se spargeau cand atingeau pamantul, astfel ca am inceput sa-mi caut loc mai adanc in troianul de zapada. Dar somnul si-a facut simtita prezenta mai repede decat credeam. Stiam ca dimineata n-o sa mai am aceeasi forma. Am inceput usor sa ma las cuprinsa de vraja dulce a lui Mos Ene, simtind frigul care imi ingheta inima din ce in ce mai tare si care ma contopea cu peisajul, cu gerul, cu dorinta si cu speranta ca atunci cand voi deschide ochii, metamorfoza mea va fi completa. Voi fi libera din nou!
