Babilonul a luat ființă în a II-a jumătate a mileniului III î.Hr. pe malul Eufratului, în Mesopotamia centrală. Profitând de o poziție geografică favorabilă, la intersecția unor importante drumuri comerciale, va cunoaște sub prima dinastie amorită (1894 î.Hr.-1595 î.Hr.) o ascensiune politică. Babilonul a dominat Mesopotamia întreagă în cursul domniei regelui Hammurabi (1792 î.Hr.-1750 î.Hr. sau 1730 î.Hr.-1685 î.Hr.) și după prăbușirea statului asirian, în epoca lui Nabucodonosor al II-lea (604 î.Hr.-562 î.Hr.). În epoca domniei lui Hammurabi, rege al Babilonului, s-a elaborat o culegere de legi, păstrată într-o lungă inscripție redactată cu litere cuneiforme și cunoscută ca și Codul lui Hammurabi. Scrierea este alcătuită din 3 părți: un prolog, o grupare de 280 de articole și un epilog. Codul lui Hammurabi a fost descoperit de arheologul J. de Morgan, în apropierea localității Susa, în 1902.[2]
